„Pentru tine plec. Plec ca să te pot susține în școală, plec să îți fie ție bine”. Sunt cuvintele ce se aud ca un ecou și se împletesc în eter și apoi se desprind din miile de convorbiri telefonice care au loc frecvent între copiii din Botoșani și mamele sau tații lor plecați la muncă în Italia, Spania, Grecia sau Anglia.
Județul Botoșani ocupă un alt nefericit loc în ceea ce privește numărul copiilor care au părinți plecați la muncă în străinătate. Ei sunt lăsați acasă, în grija bunicilor (cazurile fericite) sau chiar a vecinilor (cele nefericite).
Suntem pe locul 5 în România și la acest loc din clasament a pus umărul puternic sărăcia în care se află județul nostru într-un mod ostenativ și dureros.
6.765 de copii
sunt abandonați de părinți la Botoșani.
5.189 au un singur părinte plecat în alt stat
695 sunt copii care sunt întreținuți de un singur părinte și acesta plecat în străinătate
881 de copii botoșăneni au ambii părinți plecați la muncă peste hotare
În spatele cifrelor, stastisticilor, individual, se află o ființă, o inimă de copil, o poveste tristă de viață, un dor, chin, singurătate. În spatele cifrelor îi regăsim pe ei, copiii „adulți în miniatură”.
Îngrijorător este faptul că această statistică nu reflectă neapărat și realitatea. Copiii primesc la școală un formular și bifează o rubrică privitoare la situația părinților. Unora le este rușine să recunoască faptul că au fost abandonați, alții nu o fac la cererea părinților.
Datele oficiale înregistratate la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) arată că 10% din populația școlară de la Botoșani se regăsește în această situație.
„Sunt foarte mulți copii. Din păcate, nu putem controla fenomenul plecărilor în străinătate. Ce ne îngrijorează pe noi este faptul că avem foarte mulți copii care rămân cu bunicii, practic sunt nesupravegheați. Dacă ne uităm pe cazurile de violență și acte de indisciplină în școli, aproape 90% din incidente au în mijloc un astfel de copil, care din păcate nu este supravegheat”,
Gabriel Hârtie, inspector școlar general
6.765 de elevi din 63.734 câți sunt în județul Botoșani. Dacă sunt mulți sau dacă sunt puțini, nu putem noi aprecia. Iar fenomenul îi îngrijorează și pe cei ce reprezintă „școala”, unul dintre stâlpii de susținere ai copilului în drumul spre formare.
„Din păcate școala nu mai are cu cine lua legătura mai ales în cazurile copiilor cu ambii părinți plecați în străinătate, este foarte greu să transmită părinților un mesaj în sensul în care observă o schimbare la copil sau începe să facă absențe nemotivate”,
Gabriel Hârtie, inspector școlar general
Poate fi oare uitat acest copil și fapta odioasă pe care a săvârșit-o? Judecând însă din unghi diferit, Bogdan Ionel poate fi la rându-i o victimă. Pentru că a fost lăsat în grija surorii. De ambii se îngrijea o vecină de pe scara blocului. Un copil abandonat de mamă „spre binele său”.
Copilul victimă. Nu o spunem neapărat noi, ci specialiștii.
„Părinții nefiind în apropierea copilului nu simt schimbările sau anumite tulburări de comportament pe care copilul le are. Părinții ajung să nu-și cunoască copilul. El rămâne singur, cu problematica lui. Pentru copilul respectiv dacă părinții ar fi fost, ar fi sesizat că există niște tulburări de comportament. Acești copii dau niște semne foarte clare”,
Cătălina Lupașcu, psiholog școlar
Dacă mama lui ar fi fost acasă ar fi văzut poate semnele: însingurarea, introvertirea, tulburările comportamentale. Petronela Mihalachi poate ar fi trăit sau poate că nu.
Poate că povestea tragică s-ar fi repetat.
Revenind la miile de copii din județul Botoșani cel puțin, psihologii mai remarcă faptul că problema este una de sistem, pe care România prin autoritatea statului, parcă nu vrea să o rezolve. Parcă-și taie singură aripile.
„Vorbim de o statistică în spatele căreia se ascunde viitorul României, pentru că, copiii aceștia vor fi tinerii, adulții de mâine care vor asigura progresul acestei țări. Din păcate, în România discutăm de statistici de ani de zile, fără să ne gândim că în spatele acestor statistici sunt oameni și resursa cea mai importantă a țării noastre”,
Cătălina Lupașcu, psiholog școlar
Copiii părăsiți ajung să se regăsească în postura de mamă sau tată pentru frații mai mici și să poarte pe umeri și responsabilitatea casei. Nu se mai bucură de copilărie, se maturizează prematur, unii devin anxioși, alții apelează la droguri și alte îndeletniciri care le fac rău.
„Acești copii, pe lângă ghiozdanul plin de manuale au și trăirile lor interioare intense în sensul în care nu se simt iubiți, nu au cui să împărtășească bucuriile și necazurile lor și lucrul acesta îi apasă. De aici ajung în adolescență, acolo unde grupurile de prieteni devin mult mai importante și intră în vâltoarea vieții fără să fie pregătiți”,
Cătălina Lupașcu, psiholog școlar
Cătălina Lupașcu este psiholog la Liceul Pedagogic. Își amintește că a avut o mămică în străinătate căreia i-a oferit consiliere prin telefon: ”Copilul îi închidea telefonul, nu mai voia să o audă. Am ajutat-o să-și găsească calea către copilul ei, iar lucrul acesta s-a întâmplat după un an și jumătate”.
Am găsit-o vorbind cu o adolescentă în afara orelor de program. O sunase pe telefon, avea nevoie de cineva care să o asculte. A ales un străin să facă asta, însă a contat și acest lucru. Enorm de mult, pentru că altfel ar fi apelat la prieteni de aceeași vârstă care poate i-ar fi dat sfaturi nepotrivite.
Acesta este un caz fericit, unul din cele puține. Pentru că sunt și copii care vor să scape de povară și atunci învață pe brânci pentru a termina o facultate și astfel să li se întoarcă părinții.
Pentru că femeile și bărbații din Botoșani plătesc în euro suferința pe care ei înșiși o pun pe umerii fiilor sau fiicelor lor.
Cătălina Lupașcu: „Majoritatea părinților când pleacă împovărează copilul și-i spune: pentru tine plec. Plec ca să te pot susține în școală. De cele mai multe ori conversațiile încep cu acest lucru: știi, eu sunt aici ca să te susțin pe tine. Părinții de la capătul telefonului doresc să facă bine copilului lor, dar de fapt îl împovărează. Și-i spun de fapt, eu sunt aici din cauza ta. Copilul se simte atât de împovărat încât da, unii clachează. Alții muncesc atât de mult pentru a nu mai simți această povară asupra lor, să vină părinții să nu mai stea în străinătate, pentru nimeni”.
Anul trecut, în primul semestru din acest an școlar, s-au întors acasă, la școlile din Botoșani:
Puțin, mult prea puțini.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
