Mega-bătaie de joc la împărţitul fondurilor pe primării – DOCUMENT unde se duc banii

 

Ceea ce Botoşăneanul anticipa încă de miercuri dimineaţă a început deja să se întâmple. Comisia economică a Consiliului Judeţean, unde USL are majoritatea, a adoptat joi un proiect de hotărâre scandalos privind împărţirea banilor pe localităţi.

Deşi fondurile au fost blocate timp de aproape jumătate de an tocmai pentru că au fost repartizate discreţionar, iar preşedintele CJ Florin Ţurcanu a promis la învestire că va încerca să aloce echilibrat banii pe localităţi, proiectul avantajează din nou clar primăriile conduse de USL-işti în detrimentul celor care au în frunte PDL-işti. Astfel, la cota din TVA, acolo unde sunt cei mai mulţi bani de distribuit, în timp ce undele localităţi primesc câte 3-4 miliarde de lei vechi, celelalte nu beneficiază nici măcar de 200 de milioane de lei vechi.
CITEŞTE ŞI:
 Primul mare tun al lui Ţurcanu la CJ – AFLĂ destinaţia câtorva milioane de euro
Practic, în unele cazuri este o diferenţă de peste 20 de ori mai mare, bineînţeles în favoarea USL-iştilor. Deşi din comisia economică fac parte fostul preşedinte CJ Mihai Ţâbuleac, fostul primar de Botoşani Cătălin Flutur, foştii vicepreşedinţi CJ Dorin Ciuştea şi Cristian Achiţei, care s-au împotrivit proiectului, Uniunea l-a trecut deoarece are majoritatea în comisie. El urmează să fie dezbătut în şedinţa CJ de mâine, unde şansele de a fi modificat sunt infime dat fiind numărul suficient de consilieri pe care USL îi are ca să treacă proiectul în forma dorită. 

Primăriile cu cei mai mulţi bani

 LOCALITATE PARTID
SUMĂ
 Mihai Eminescu
PNL
481.000
 Vorona  PSD 412.000
 Ştiubeni PNL
352.000
 Ungureni  PNL  336.000
 Păltiniş
 PNL  334.000

Primăriile cu cei mai puţini bani

 LOCALITATE PARTID
SUMĂ
 Blândeşti  PC  14.000
 Călăraşi  PDL  15.000
 Lunca  PDL  15.000
 Truşeşti  PDL  16.000
 Hilişeu
 PDL  17.000
 Albeşti  PDL  17.000

*Sumele sunt exprimate în RON


CITEŞTE ŞI:
 Aneta de la Ipoteşti, o primăriţă care deja face miliardele CJ-ului - DOCUMENT