Mascaţi, "câini poliţişti”, criminalişti şi arme pe Pietonal – FOTO&VIDEO

 

Desfăşurare de forţe miercuri pe Pietonalul Unirii, în zona din faţa Muzeului Judeţean Botoşani. Porţile Inspectoratului de Poliţie Judeţean s-au deschis pentru botoşăneni prin prezenţa echipajelor Serviciului de Intervenţie Rapidă, a poliţiştilor criminalişti dar şi a câinilor de însoţire şi de urmă care aparţin instituţiei.

Trecătorii care s-au întâmplat pe Pietonalul Unirii s-au oprit curioşi pentru a sta de vorbă cu criminaliştii sau pentru a primi sfaturi de la mascaţi. Cei mai curajoşi au privit îndeaproape armele care au fost aduse şi chiar le-au încercat însă fără a avea şi muniţia aferentă. “Prin activitatea de astăzi ne-am dorit o altfel de relaţionare cu cetăţeanul, un contact direct, este Ziua Porţilor Deschise, aceste porţi nu sunt doar deschise ci şi imaginare, avem astăzi pe Pietonalul Unirii echipaje ale Serviciului de Intervenţie Rapidă care prezintă tehnica din dotare. De asemenea, tehnica de lucru pentru căutare şi prelevare de probe au vorbit cetăţenilor poliţiştii de la serviciul criminalistic şi nu în ultimul rând compartimentul special de prevenire este astăzi în mijlocul cetăţenilor pentru a le oferi acestora sfaturi la felul în care pot evita să devină victime ale unor infracţiuni”, a declarat inspectorul principal Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt IPJ Botoşani. Cei mai admiraţi au fost evident “câinii poliţişti” care aşteptau cuminţi lângă instructori şi la care copiii au făcut coadă pentru a se poza sau pentru a-i atinge.