Marius Budăi, contre noi cu partenerii de coaliție: ”Mărim veniturile astfel încât să ieșim cu toții cu bine din iarnă”

Este ziua şi atacul între partidele de la guvernare.

 

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a declarat despre creșterea pensiilor că ”nu vorbim decât de o majorare diferențiată a veniturilor, nu a pensiei, mărim veniturile astfel încât să ieșim cu toții cu bine din iarnă”.

 

PSD şi PNL au în continuare propriile variante pentru majorări, iar liberalii susţin acum că social-democraţii vor să-şi facă campanie electorală pe spatele românilor.

 

Și că aceștia vor să dea acum doar 11 procente pentru ca restul să fie dat când Marcel Ciolacu va fi premier.

 

”Nu pot să nu observ cu tristețe cum colegi de-ai noștri, din coaliție, când PSD aloca majorări de alocații, de salariu minim, de salarii și de pensii, le numeau pomeni electorale. Așa le spuneau atunci. Că dacă PSD dă majorare de pensie, este o pomană electorală. Acum, licitează pe necazul părinților și al bunicilor noștri. Este condamnabil așa ceva. Este hilar să spui că vrem noi să împărțim 12 procente acum, să dăm 3 procente mai târziu, când vine Ciolacu premier, nu discutăm în astfel de termeni despre necazul, despre supărarea și sărăcia părinților noștri. Orice este de licitat pe lumea aceasta, dar nu necazul și supărarea și tristeților acestora”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.

 

”Într-o perioadă de criză noi trebuie să ne îngrijim foarte mult de categoriile vulnerabile. Eu nu cred că pentru un pensionar care are pensia de peste 10.000 de lei, și vorbim de pensii de contributivitate, va fi aceeași greutate în această iarnă cum este pentru un pensionar, apropo, 1,3 de pensionari seniori din România iau pensie de 1.000 de lei. Eu cred că trebuie să ne îndreptăm atenția spre aceste categorii vulnerabile, în această perioadă grea. Nu vorbim decât de o majorare diferențiată a veniturilor, nu a pensiei, mărim veniturile astfel încât să ieșim cu toții cu bine din iarnă.

 

Nu putem discuta că unii să iasă din iarnă și pe alții să îi lăsăm la marginea societății. Aceasta este viziunea social-democrată. Asta înseamnă, până la urmă, solidaritate socială. Nu descurajăm contributivitatea, facem majorare pe valoare de punct de pensie, dar majorăm veniturile diferențiat, așa cum bine a explicat președintele partidului, Marcel Ciolacu”, a mai declarat Marius Budăi, conform antena3.ro.