Marcu: Prefectul să citească mai bine ordonanţa 48

 

Preşedintele PSD Botoşani, Gheorghe Marcu îl contrazice pe prefectul judeţului, Cristian Roman cu privire la revocarea proiectului de hotărîre a numirii membrilor consiliilor de administraţie de la spitalele publice. Social democratul susţine că hotărîrea este din punctul său de vedere legală, iar oamenii propuşi de PSD sunt competenţi din punct de vedere profesional pentru a putea face parte din structurile de conducere a unităţilor spitaliceşti. „Remarcaţi că, prefectul spune că este nelegal, eu spun că este legal şi să citească mai bine ordonanţa 48 să vadă, foarte clar aliniatele din ordonanţă. Noi am pus oameni capabili, un secretar de stat care a condus la nivel de ţară nu cred că nu poate conduce un spital. Atenţie nu conduce, că nu este manager, este membru în Consiliul de Administraţie. Sunt toţi ingineri, sunt toţi economişti. Să facă trimitere la pregătirea profesională a unuia dintre candidaţii de la PSD şi la unul dintre reprezentanţii Prefecturii. Dăm teste de inteligenţă, să vedem cum cunoaşte fiecare modul de analizare a unei societăţi comerciale sau a unui spital în subordinea Consiliului Judeţean. Hai să facem şi lucrul acesta”, a declarat Gheorghe Marcu, preşedinte PSD Botoşani.