Ora 8 dimineață, 1 martie din anul 1950. Atunci l-a adus pe lume mama Viorica, femeia care oblojise multe răni sufletești și la casa de copii din Botoșani, acolo unde lucrase ani buni.

Doi ani, mai întâi, a locuit cu familia la Bicaz, se construia hidrocentrala și tatăl ”industrializa” țara. Apoi a revenit la Botoșani. A copilărit pe maidan, a gustat din plin din viața târgului, cu sărbători, promenade, căruțași veniți să vândă cai, cu magia circului care poposea din când în când prin mahalale.

Dar copilăria lui Marcel Mănăstireanu a însemnat și contactul cu primele spectacole de teatru, primele concerte, apoi expoziții și filme pe care nu avea să le uite niciodată.  

A slujit cu sfințenie Cultura, sub toate formele ei. A fost un strălucit pictor și un desenator asemenea. A rămas însă în memoria botoșănenilor drept sculptorul care a ”împânzit” orașul cu statui. Și nu doar orașul!

A sculptat zeci de busturi, a pictat sute de tablouri. În 1993 avea să renunțe la expozițiile de pictură. A rămas la sculptură. Și nu a regretat niciodată. Eminescu, Luchian, Beethoven, Ștefan cel Mare... Și câte și mai câte, în România, Ucraina sau Republica Moldova.  

Marcel Mănăstireanu nu a urmat o facultate, dar a avut profesori care i-au predat cele mai prețioase cursuri. De la Aurelian Donisă și Alexandru Pleșca sau Lucian Valea. Boema târgului cu poeți, pictori, artiști.

"Mergeam la o bere, la o plăcintă cu mere, cu cartofi. Noi cumpăram România literară, Contemporanul, Luceafărul, Steaua ca să ne informăm, pentru ca atunci când veneam la discuții cu dânsul nu cumva să nu fim puși la punct. Era foarte riguros. Dacă nu știai, mai bine tăceai din gură decât să spui ceva! Dar am observat un lucru: cât de informați ni se părea nouă că suntem citind ziarele literare, el parcă vorbea despre altceva! Doar aceleași ziare citeam, dar el venea mai informat decât noi. Apoi ne-am dat seama că el rumega… El nu avea numai informații, el ne vorbea cu cuvintele lui, și avea mereu cuvintele la îndemână! Făcea întâlniri și pentru copii, mai mergeam pe la Darabani, pe la Victor Teișanu, un poet foarte talentat", povestea Marcel Mănăstireanu.

”Am iubit școala, am citit mult, dar uite că nu e de ajuns. Mi-ar fi plăcut să fiu și profesor, din cauză că nu am continuat studiile nu am putut", spunea cu amar în glas.

Marcel Mănăstireanu s-a stins din viață pe 19 decembrie 2020.

Astăzi, Atelierul artistului își deschide larg porțile către cei care vor să îi cunoască opera, la Complexul Muzeal Botoșani, loc înființat și administrat de Gheorghe Iavorenciuc.

Video jos din atelierul amenajat la Complexul Muzeal Botoșani (filmare din timpul în care Marcel Mănăstireanu se afla în viață):