Când renovați Centrul Vechi?/Cum e să fii primar? Cosmin Andrei, asaltat de întrebările copiilor de la Școala 13 – VIDEO

Primarul Cosmin Andrei împreună cu elevi de la Școala Gimnazială nr 13 au luat parte astăzi la inaugurarea Centrului pentru Promovarea Inovării.

 

Copiii din clasa a II- a B de la Școala Gimnazială nr 13 au venit însoțiți de directorul instituției, Mihaela Filip și profesorul de învățământ primar Adriana Cojocariu.

 

Elevii s-au pregătit cu întrebări pentru primarul Cosmin Andrei. Unul dintre copii avea chiar întrebarea scrisă pe un bilețel.

 

Redăm mai jos câteva din întrebările adresate de elevi și răspunsurile primarului Cosmin Andrei:

 

Aveți un ucenic care vă ajută?

  • Am mai mulți, toți sunt ucenicii și colegii mei. Nu fac singur nimic, sunt ajutat de colegii mei, care sunt consilieri, care lucrează în diverse departamente și fiecare se ocupă de ceea ce are în fișa postului, sarcinile lor.

 

Când renovați Centrul Vechi?

 

  • Ne chinuim să-l renovăm. Am cumpărat câteva clădiri și va mai dura un pic, o să le reabilităm. Nu pe toate le deținem noi, la Primărie, mai sunt unele persoane fizice, care au aceste clădiri, și este destul de greu să le luăm dacă nu sunt alte noastre.

 

Cum e să fii primar?

 

  • Solicitant! Sunt și satisfacții când ai rezultate și ceea ce ți-ai propus poate fi pus în operă și atunci ai satisfacții... dar sunt și momente dificile.

 

Puteți să mai faceți muzee?

 

  • Putem să mai facem. Acesta (n.r.Centrul pentru Promovarea Inovării) este tot un fel de muzeu interactiv.