Mai există așa ceva: Un director la stat a renunțat la o leafă de peste 3.000 de euro ca să meargă în privat

Într-o perioadă în care locurile de muncă scoase la concurs de instituții adună uneori și peste zece candidați pentru un singur post, există cel puțin un caz în care un bugetar, care pe deasupra mai ocupa și funcția de director, a demisionat pentru a se angaja în privat.

 

”Este o decizie strict personală”


Daniel Buga (foto primul din stânga) a renunțat săptămâna trecut la postul de manager de la Spitalului de Pneumoftiziologie fără să îi fi cerut cineva acest lucru.


Absolvent al Facultății de Științe Economice și Administrație Publică de la Suceava, cu specialitatea de administrație publică, mai avea contract de management cu unitatea sanitară până în luna octombrie, dar a preferat să plece înaintea expirării acestuia, chiar dacă avea posibilitatea de a solicita o prelungire sau de a participa la un nou concurs.


daniel bugaSe afla de ceva vreme în discuții cu o companie privată cu circa 200 de angajați și în cele din urmă a decis să accepte oferta de a face pasul spre respectiva firmă.


Aceasta în ciuda salariului mai mult decât atrăgător, de circa 3.200 de euro, pe care îl primea ca șef al unității medicale.


”Este o decizie strict personală, m-a susținut toată lumea și eu mi-am făcut treaba. Eram hotărât cam de la 1 martie, dar am spus să nu părăsesc corabia în această perioadă de pandemie și să spună lumea că am fugit, că mi-a fost frică. Aici am tratat și tratăm pacienți confirmați cu Covid și uite că, spre bucuria noastră, nu avem nici un salariat infectat. Ne-am organizat cu echipamente, cu proceduri, cu instruiri”,


Daniel Buga, fost manager de la Spitalul de Pneumoftiziologie.

 

O liberală a preluat conducerea


Acesta l-a informat la începutul săptămânii precedente pe primarul Cătălin Flutur de intenția de a-și înainta demisia, iar miercuri, în cadrul unei ședințe a consiliului de administrație, și-a reziliat contractul cu acordul părților.


A adăugat că a avut o colaborare bună cu primarul, căruia nu are ce să îi reproșeze.


cristina bahrinSpitalul de Pneumoftiziologie este subordonat Primăriei și Consiliului Local Botoșani.


Nu face parte din categoria celor care pe perioada Stării de Urgență și Stării de Alertă au trecut în răspunderea Ministerului Sănătății astfel încât decizia de numire a unui manager interimar i-a aparținut primarului.


Iar Cătălin Flutur a optat pentru liberala Cristina Bahrin, director financiar-contabil la ”Spitalul TBC”, fostă pentru o foarte scurtă perioadă de timp vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani.


Daniel Buga a devenit manager la Spitalul de Pneumoftiziologie pe 1 martie 2014, mai întâi cu titlu de interimar, după care a promovat un examen.


Cristina Bahrin a fost aleasă în octombrie 2017 vicepreședintele departamentului de imagine, comunicare, relații cu mass media și purtător de cuvânt din cadrul Organizației Femeilor Liberale.

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store