Made in Botoşani: Un şofer era atât de beat că nu putea să lege două vorbe - FOTOGALERIE

1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat înseamnă alcoolemie aproape de comă. În sânge valoarea devine aproape dublă, semn că persoana care a fost surprinsă în această stare, cel mai probabil că abia se putea ține pe picioare.

 

Și totuși s-a întâmplat la sfârșitul săptămânii trecute. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi - I.T.P.F. Iaşi au oprit pentru control, în localitatea de frontieră Hilişeu Crişan, județul Botoșani, un autoturism marca Opel Vectra, înmatriculat în România, condus de cetățeanul român P.V., în vârstă de 40 de ani, domiciliat pe raza județului Botoşani.

 

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au observat că bărbatul emana o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost solicitat un echipaj din cadrul  Biroului Rutier Dorohoi în vederea testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul testării fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Poliţiştii efecruează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store