"Of duşmanilor cît este de greu / Unul la un milion nu are ce am au", răzbate puternic o manea dintr-un BMW de zeci de mii de euro care aproape că sfidează regulile de circulaţie ale capitalei Italiei. Cîţiva metri mai în faţă, dintr-un Nissan Patrol de ultimă generaţie, răsună pe tonuri asemănătoare: "Şi toate astea se întîmplă că nu mai am un ban / Toţi mă privesc ca un duşman". Autoturismele de ultimă generaţie care rulează cu repeziciune pe străzile Romei sînt conduse de doi botoşăneni plecaţi din ţară cu mult înainte de deschiderea vizelor. Italienii nu mai întorc de mult capul şi dau din mînă a lehamite, "romeni...romeni..." De altfel, după O-zone şi a lor "Dragostea din Tei", macaronarii încep uşor-uşor să se obişnuiască şi cu Guţă, Minune, Carmen Şerban şi alţi manelişti de frunte ai României. La doar doi-trei kilometri distanţă, peste 150 de români s-au adunat din nou la marginea Romei, în cartierul Aurelia, la locul cunoscut "sub pod" şi aşteaptă zgribuliţi să fie luaţi la lucru cu ziua de un italian. Este o staţie de autobuz care de cînd s-au ridicat vizele pentru români s-a transformat într-o bursă neconvenţională a locurilor de muncă. Cînd şi cînd un autorusim trece prin zonă şi de sub geamul coborît automat apare o faţă plictisită ... "voi un ragazzo per due ore ... cinque euro". Grămada neregulată din jurul automobilului dispare ca prin farmec, iar unul dintre românii care nu a mai dormit de cîteva zile cu un acoperiş deasupra capului scrîşneşte printre dinţi "ia-o pe măta mă cu 5 euro" şi, cu toate că îi este cam foame, merge la automat, bagă o monedă de un euro şi mai scoate o bere Peroni. "Tu ştii băi cîte calorii are asta?" îşi explică gestul unui prieten care îi urmăreşte pofticios înghiţiturile. 20.000 de botoşăneni în Italia Un milion de români îşi fac veacul în Italia, iar traiul lor se limitează între extremele de mai sus. Peste 20.000 dintre aceştia sînt români şi probabil că jumătate trăiesc la Roma. Românii sînt peste tot. Intri în autobuz şi auzi în cea mai pură limbă românească "băi, peste două staţii trebuie să coborîm", intri în magazin şi dai peste un cuplu discutînd "luăm paste?" "Nu, mai bine parmacotto". Ieşi afară şi eşti întîmpinat de un cerşetor: "per favore", după care, prinzîndu-se că are în faţă un român, atacă direct: "dă-mi şi mie un ban că eşti de-al nostru". Cei mai mulţi dintre bărbaţi lucrează pe şantiere. Cartiere întregi au fost ridicate de români la marginea oraşului în ultimii doi ani, iar botoşănenii sînt printre cei mai numeroşi. Între 30 - 40 euro şi 80 euro se cîştigă pentru o zi de muncă în construcţii. Ziua de muncă este zi în termenul cel mai propriu al cuvîntului. Oamenii pleacă de acasă cînd încă este noaptea şi încetează lucrul cînd nu mai este lumină. Cei mai mulţi sînt din Dersca sau Lozna, comună desprinsă tot din Dersca. Unii lucrează pentru botoşănenii veniţi de mai bine de un deceniu în Italia şi care între timp şi-au făcut firme de construcţii, alţii muncesc direct la societăţi italiene, însă şi într-un caz şi celălalt trei sferturi dintre ei sînt "la negru". 66% dintre imigranţii care trudesc pe şantiere sînt români, iar prezenţa lor fără acte constituie o mare problemă pentru autorităţile italieneşti. În luna septembrie s-a organizat special la Roma seminarul "Munca fără frontiere". Acţiunea, pusă la cale de sindicate româneşti şi administraţia italiană, a stîrnit un interes deosebit. "Mii de imigranţi se află în faţa unei alternative obligatorii: ori muncesc «la negru», ori intră în rîndurile criminalităţii. Acest lucru nu trebuie să se mai întîmple", a declarat atunci Achille Serra, prefectul Romei. Cea mai mare parte dintre cei rămaşi şi care sînt angajaţi conform legilor italieneşti sînt puşi de patroni să îşi plătească singuri "contributele", adică banii pe care în mod normal angajatorul ar trebui să îi verse pentru pensii, asigurări sociale, etc. Chestiunea se află şi în atenţia clasei muncitoare italiene, Giuseppe Moretti, secretarul general al sindicatulul FENEAL, afirmînd la amintitul seminar: "Există presiuni din partea anumitor angajatori pentru a-i face pe angajaţi să accepte munca nelegală, fără asigurări şi aceasta este una dintre economiile care se realizează în contul siguranţei". Foste agricultoare sau confecţionere, soţiile botoşănenilor de pe şantier s-au reprofilat în menajere şi asistente sociale. Unele dintre ele fac curat în casele italienilor, altele îngrijiesc bătrînii. Sînt plătite cu 500-600 euro pe lună, cele care trăiesc în casele respective şi 200 - 400 euro cele care lucrează cu ora. Italienii le dau telefon cînd au nevoie de ele şi le cheamă. “Acasă” sub cerul liber Botoşănenii dorm pe unde apucă. Cei care nu au loc de muncă şi aşteaptă să fie luaţi cu ziua la lucru îşi petrec nopţile sub poduri sau în case părăsite. Alţii, mai nou veniţi în Italia şi care nu îşi permit să închirieze o cameră dorm laolaltă cîte 14 - 15 într-un apartament cu două camere. Cei mai mulţi, care sînt cu soţiile sau femeile, stau cîte două familii într-un apartament, iar partea lor de chirie plus cheltuielille cu întreţinerea se ridică la 250 euro pe lună. Majoritatea botoşănenilor sînt concentraţi în cartierul Torre Angela. Aproape pe jumătate acesta este deja român şi dominat de derscani, în jur de 500 în zonă. Intrarea este tipic romănescă, cu gunoaie şi ziduri murdărite cu trivialităţi, printre care trec în viteză limuzine din care urlă Minune şi Vijelie. Aici Gheorghe Petcu este vecin cu Gianluca Fattori, unele baruri par desprinse din ruralul botoşănean, cu ziduri portocalii cu verde şi femei dezbrăcate, iar la aviziere poţi citi "închiriez apartament", "vînd maşină" şi altele asemenea. "Dom'ne română ştii cît de cît. Da? Păi atunci ce te stresezi atîta că nu ştii italiană", spun de obicei botoşănenii noilor veniţi. Roma … nizată de moldoveni Nu doar cartierul Torre Angela, ci întreaga Cetate Eternă are o paloare românească. În ultimii doi ani, de cînd românii pot circula nestingheriţi în spaţiul Schengen, Cetatea Eternă suferă un amplu proces de românizare, în ciuda faptului că populaţia băştinaşă este de ordinul milioanelor, iar cea română de cîteva sute de mii. Cea mai mare reclamă din gara Termini, principalul nod feroviar al metropolei, este în limba română. "Trimiteţi cu încredere banii în România prin Banco Posta Money Gram din cadrul Oficiilor Poştale. Suma pe care o va primi destinatarul în euro este garantată", se arată pe un panou publicitar uriaş care înfăţişează o mamă cu un copil în braţe. Aceeaşi reclamă, de dimensiuni mai reduse, se poate vedea pe o mulţime dintre autobuzele de transport local din Roma. Magazinele de presă din gară au standuri speciale pentru presa romănă şi afişe prin care informează "aici puteţi cumpăra ziare româneşti". Preţul acestora este de aproape zece ori mai mare decît în ţară. "Jurnalul Naţional" costă 1,5 euro, "Evenimentul Zilei" la fel, iar "Poveşti adevărate" este doi euro. "Se vînd foarte bine. Dacă nu am avea clienţi nici nu le-am mai aduce", spune Davide Quastale, gestionar la unul din magazinele de presă. Ziarele ajung cu o întîrziere de trei-patru zile, sînt cu 0,5 euro mai scumpe decît publicaţiile italieneşti, dar dorinţa de a afla ce se mai întîmplă prin ţară trece peste toate aceste lucruri. Standuri asemănătoare se regăsesc la o sumedenie de alte magazine de presă, unde revine obsedantul anunţ "avem ziare româneşti". De voie sau de nevoie italienii sînt nevoiţi să dea o atenţie deosebită comunităţii româneşti. Aproape că nu este cotidian naţional care într-o zi să nu aibă o ştire despre români. De obicei acestea sînt negative şi prezintă infracţiuni ale populaţiei române. Duminică 7 noiembrie, cotidianul "la Repubblica" nota într-un text referitor la infracţionalitatera juvenilă din Milano că 70% dintre deţinuţii minori din metropolă sînt imigranţi şi că în mare creştere este numărul rromilor şi al românilor aflaţi în detenţie. În aceeşi săptămînă "Cronaca de Roma" prezenta modul de acţiune al benzilor de şuţi rromi din metrou, în timp ce "Il Messaggero" din 28 octombrie anunţa decesul coregrafului Gabriel Popescu, despre care se menţiona că a lucrat în instituţii de cultură de prim rang ale lumii, precum Bolshoi Theatre Moscova, Scala din Milano şi operele din Roma şi Berlin. Romania din « Cetatea Eterna » Pentru a se simţi ca acasă românii şi-au făcut în Italia cam tot ce le trebuie pentru a uita că, totuşi, sînt străini. Au gara lor, Tiburtina, unde îşi au sediile mai multe societăţi care se ocupă de transportul persoanelor şi unde, sub podul care traversează zona, zeci de români mănîncă, beau, urinează, fac o grămadă de mizerie fără să fie supăraţi de cineva. "Ce să le facem? Dacă pleacă ei vin alţii şi tot aşa", s-au împăcat italienii cu situaţia. Mai vînd un CD cu Guţă sau Carmen Şerban, mai citesc "Poveşti adevărate", iar seara, după o zi "de muncă" pe la buzunare şi tarabele marocanilor, primesc mîncare de la Caritas, o asociaţia italiană cu caracter social. Românii au şi bisericile lor, coordonate de un epsicop vicar pentru Italia şi la care slujesc preoţi români veniţi special din România. Biserică este totuşi un cuvînt cam pretenţios. Românii se roagă, de fapt, în nişte săli închiriate pe care duminica le transformă în biserică. Una dintre acestea este la subsolul Basilicii Catolice San Giovanni şi este biserică romănească doar o zi pe săptămînă, în rest catolicii folosind-o ca sală de conferinţe. "Ne rugăm cum putem, unde putem şi cînd putem", spune preotul Constantin Bălăucă. Este botoşănean, licenţiat şi în avocatură şi a slujit doi ani chiar la Biserica Sfîntul Ilie din municipiul Botoşani. Penticostalii, adventiştii şi celelalte rituri neortodoxe au bisericile lor, iar unul dintre liderii lor este tot botoşănean, din Dealu Mare. Cei care nu prea merg la biserică preferă discotecile. Mesager şi Giardineria sînt două dintre discotecile patronate de albanezi, dar la care se dă doar muzică românească, aproape în exclusivitate numai manele. Ca şi acasă, unii lungesc o oră un suc, alţii cheltuie o grămadă de bani doar pe dedicaţii. Singura diferenţă este că aici acestea ard la buzunar. Se dau numai în euro, 10, 20, 50, 100, numai să-l audă omul odată pe Guţă, "Eu pe banii mei sînt şef / Şi îi cheltui cum am chef". Un million de români o fac pe-a italienii Conform statisticilor oficiale, în Italia se află legal doar 250.000 români, după ce în 2002 erau numai 95.000. În realitate însă, iar personalul Ambasadei României de la Roma recunoaşte acest lucru, populaţia română din Peninsulă este de circa un milion, ceea ce ar înseamna că, după România, ţara din lume în care se găsesc cei mai mulţi români este Italia. Românii formează de altfel cea mai mare comunitate străină din Italia, fiind urmată la distanţă de Albania, Ucraina, Maroc şi China. În ultimii patru ani populaţia imigrantă din Cizmă s-a dublat, iar ridicarea vizelor şi venirea românilor reprezintă principala cauză a acestui lucru. Două treimi dintre români sînt veniţi pentru muncă, iar alţii 25% penttru reîntregirea familiei. Lunar se căsătoresc cîte 30 - 40 de români. "Ceea ce insistă Ministerul Afacerilor Externe şi oamenii se fac că nu prea înţeleg este că în spaţiul Schnengen se călătoreşte fără viză doar pentru turism, sejur sau afaceri. Nu se poate veni fără viză la muncă", declară Cornel Vişoiu, consul general, şeful secţiei consulare Roma din cadrul Ambasadei României din Italia. Acesta mai spune că locurile de muncă sînt limitate şi că anual Parlamentul Italiei stabileşte o cotă de posturi destinată extracomunitarilor, din care fac parte şi românii. În 2004 aceasta a fost de 50.000 persoane pentru munci sezoniere, de şase luni, şi 29.500 pentru alte activităţi. Cu alte cuvinte, dacă se face abstracţie de toate celelalte naţii prezente în peninsulă şi luînd în considerare doar românii care trăiesc legal, tot ar fi nevoie de zece ori mai multe locuri de muncă. Negăsindu-şi loc de muncă, mulţi români se întreţin din furat, fiind introduşi în categoria persoanelor care săvîrşesc "criminalitate de vitrină", întrucît fură din magazine sau din buzunare, o pizza, un mobil sau un portofel reprezentînd principatele ţinte urmărite. Din acest motiv sau pentru că muncesc "la negru", ori nu s-au înregisrat la Questura la opt zile lucrătoare după sosiea în Italia, două-trei sute de români sînt expulzaţi lunar din ţară, alegîndu-se de cele mai multe ori cu o interdicţie de zece ani pentru spaţiul Schengen. "Este adevărat că prezenţa masivă a românilor în Italia dă o imagine destul de proastă. Aceasta nu afectează însă relaţiile dintre cele două ţări. Românii nu sînt infiltraţi în marea criminalitate. Orice italian cunoaşte cel puţin unu-doi români şi ştie că nu cei de sub podul din Tiburtina reprezintă adevărata Românie", mai spune consulul general Cornel Vişoiu. De altfel, Italia reprezintă pentru România statul din lume cu care se efectuează cele mai mari schimburi economice, în timp ce România este principalul partener economic al Italie din Europa centrală şi de est. Numai anul trecut valoarea schimburilor economice s-a ridicat la opt miliarde euro. Consulul general recomandă însă românilor să se gîndească foarte bine înainte de a se hotărî să vină în Italia: "Oamenii trebuie să înţeleagă că aici nu este raiul. Sînt români care trăiesc de mult timp aici, cu acte în regulă, dar care încep să se întoarcă".