Timp de două ore, în dimineața zilei de vineri s-au tot înșirat nemulțumiri vis a vis de prevederile noii legi a salarizării unitare, ce este așteptată să ajungă în dezbateri, la Camera Deputaților.
Astăzi, de la 9:30 la Prefectură s-a întrunit comisia de dialog social cu participarea patronatelor, sindicatelor și a unei mari părți din parlamentarii județului, fie ei PNL sau PSD.
Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani a fost și el invitat la această ședință la care a stat la începutul acestei întruniri, pentru că de la ora 10:00 a luat parte la ședința de CJ.
”Mă bucur că parlamentarii de Botoșani sunt prezenți la ședința comisiei de dialog social. Eu am o chestiune rostogolită și de presă și în general de societatea civilă, legată de societățile comerciale și salariile la societățile comerciale”,
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani
Concret, președintele CJ s-a referit la salariile celor cinci directori de la societatea Nova Apaserv.
Și a solicitat sprijin din partea parlamentarilor mai ales cu privire la stabilirea acelei cote variabile din profitul societății, de care se bucură cu larghețe directorii de la Nova Apaserv.
”Nu mi se pare corect, să nu credeți că sunt invidios și nici nu fac alte aprecieri, ca la o societate comercială, conform legii, un director are salariul de 200 de milioane lei vechi iar majoritatea salariaților de la baza piramidei, au salariul minim pe economie. Cred că, nu știu dacă va intra în legea unitară a salarizării dar profit de faptul că parlamentarii sunt la această întâlnire, poate că vreodată pot ataca acest lucru”,
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani
În ciuda salariile uriașe de care beneficiază directorii mulți de la operatorul de apă, nu se poate vorbi despre un management performant în condițiile în care plângerile la adresa acestor servicii sunt în continuare numeroase iar avariile și întreruperile așijderea.