Lui Florin Țurcanu i-a ieșit politica din cap, dar nu de tot: Și-a mai depus o candidatură

Fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani pare să se simtă foarte bine în domeniul privat, acolo unde își desfășoară activitatea după ce a ieșit din viața publică. Totuși, în anume momente, parcă, parcă ar reveni să facă din nou politică.

 

Singurii care l-ar determina să îmbrace din nou costum negru și cravată ar fi tot botoșănenii, votanții care l-au trimis în 2012 în fruntea județului. Florin Țurcanu susține că și-a depus candidatura pentru lista de consilieri județeni însă cu o condiție: nu își dorește încă un mandat de președinte.
”Exclus la CJ, nicăieri, nu, nu. Eu am depus acolo la partid pentru consilier județean cu rugămintea să mă pună în sondaj să vadă dacă pot să aduc plus partidului și dacă aduc minus să știu și eu ca să nu mai apar niciodată pe la partid”, a declarat Florin Țurcanu.
În altă ordine de idei, fostul lider al PNL Botoșani spune că este mult mai liniștit în spațiul privat față de cel public și, mai mult decât atât, politica nu îi lipsește foarte mult.
”Nu îmi mai trebuie, am venit în privat, mi-am angajat oameni, îmi fac echipă…Gata, am văzut cum e, îmi ajunge. Acum fac diferența între politică și zona asta privată, poate e un pic mai greu dar…în politică găsești oportuniști, aici în privat, dacă creezi o echipă te poți baza, găsești respect și lucruri bine stabilite”, a mai spus Florin Țurcanu.
Așadar, fostul președinte al CJ a spus că așteaptă rezultatele sondajului pentru a vedea opinia botoșănenilor în ceea ce-l privește. 80-90% ar renunța la politică, lucru care nu este valabil de exemplu și în cazul fratelui său, Mihai, care este decis să-și continue cariera de politician.
(G.E.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44435:E ziua lui! Florin Țurcanu petrece într-un mod INEDIT : Să fac cinste la alții și eu să mă uit… ]]