Sătenii superstiţioşi nici nu vor să se apropie de acel loc

La 25 de kilometri de municipiul Botoşani, în pădurile ce înconjoară localităţile Coşula şi Copălău, se află un loc al cărui nume îi face pe cei mai bătrâni să-şi facă cruce şi să scuipe-n sân. Se numeşte „Masa tâlharilor“ şi se găseşte pe un deal înalt de 564 de metri. Oamenii locului îi ştiu bine povestea şi doar tinerii se încumetă în zonă, urcând pieptiş colina înaltă şi stâncoasă din mijlocul pădurii. Se ajunge greu acolo, pe cărări cunoscute doar de localnici, prin hăţişuri şi doar la pas. Maşinile, chiar şi cele de teren, nu fac faţă. Sătenii superstiţioşi nici nu vor să se apropie de acel loc, considerându-l blestemat şi apărat de sufletele tâlharilor morţi, care încă tânjesc după comorile ascunse. În jurul acestui loc s-au ţesut de-a lungul a sute de ani numeroase legende şi poveşti.

Pentru cei care trec prin zonă, dar nu îi cunosc legendele, „masa tâlharilor“ este doar un grup de stânci dintr-o pădure. Seamănă cu un monument megalitic, calcaros, cu dale mari de piatră aşezate ciudat. Oamenii din Coşula, care au bătut de mici pădurile din zonă, spun că acum mulţi ani stâncile chiar aveau forma unei mese. „Se spune că au fost oamenii care au trăit demult prin pădurile astea au pus aceste pietre mari, Dumnezeu ştie cum, ca să se roage. Alţii spun că le-au pus uriaşii. În anul 2000, s-a dus la vale pământul şi pietrele s-au prăbuşit. Două bucăţi din piatră au căzut la vale. Bătrânii nu vin aici. Nici nu vorbesc de locul ăsta“, spune Neculai Tararai, un sătean din Coşula, printre puţinii dornici să se aventureze la vechile stânci. El este cel care-i şi conduce pe curioşi pe cărări bine ştiute prin pădure şi apoi peste dealuri la „masa tâlharilor“.

Pădurea era aşa deasă că potera nu putea dibui drumurile

Sute de ani, locul a fost privit cu teamă, fiindcă aici s-ar fi adunat bandiţii de toate felurile, pentru a se ascunde de poteră, pentru a-şi dosi averile şi mai ales pentru a se sfătui. „De asta i se spune «masa tâlharilor», pentru că veneau aici şi se adunau măcar de două ori pe an. Pădurea era aşa deasă că potera nu putea dibui drumurile. Dealul era uşor de apărat. Aici, pe masă, cu bunătăţi jefuite de la boieri, popi şi negustori, încingeau petrecerea. După care se sfătuiau cum şi unde să o apuce şi pe cine să jefuiască. De sute de ani vin bandiţii aici“, mai spune „ghidul“ Neculai. Teoretic, de pe vârful dealului, haiducii puteau spiona uşor drumurile comerciale. „Sunt zone aici, printre copaci, pe unde se vede ca-n palmă totul. Mai ales era drumul de la Botoşani la Târgu Frumos şi Iaşi, apoi către Ştefăneşti şi tot aşa. Veneau tâlhari sau haiduci care se mai îngrijeau şi de amărăţi. Mie mi-au spus bătrânii că aici se adunau, la pietrele astea, pentru sfat. Sătenii nu-i vindeau la stăpânire de frică“, spune Ioan Mânzat, un sătean din Copălău. Numele haiducilor rămâneau nerostite şi sunt necunoscute, în afară de ultimii bandiţi care şi-au făcut veacul în zonă: banda lui Casapu şi a fraţilor Maxim, tâlharii celebri.

Chiar şi după ce bandiţii de la „masa tâlharului“, au încetat să mai vină la sfat şi chiolhanuri, pietrele din mijlocul pădurii au continuat să reprezinte un subiect tabu pentru sătenii din Coşula, Copălău şi Flămânzi. Şi asta fiindcă bătrânii ştiu poveşti înfiorătoare cu diavoli şi duhuri rele. „Cei bătrâni au teamă, fiindcă se spune că aici la pietrele astea sălăşluieşte un duh rău. Un diavol care ar apăra bogăţiile haiducilor“, explică Neculai Tararai