Transplant EXTREM de rar: Un bărbat i-a donat unei botoșănence corneea

Intervenţie extrem de rară la cel mai mare spital din Moldova. Medicii oftalmologi au realizat cu succes un transplant de cornee de la un donator viu, anunță Digi24.

 

Medicii au prelevat corneea de la un bărbat care avea un traumatism la unul dintre ochi şi care nu putea fi recuperat. Acesta avea însă corneea intactă şi a fost de acord să o doneze unei femei din Botoșani diagnosticată cu ulcer corneean. Medicii spun că astfel femeia a primit şansa la o viaţă normală.

"Era un caz de urgenţă, aflat pe lista de transplant, dar aflat chiar primul datorită acestui element de urgenţă. Ambii pacienţi sunt în stare bună, atât donatorul, cât şi primitorul. Pacientul care a primit corneea va mai rămâne internat având nevoie de tratament în continuare în clinica de oftalmologie, sperând în recuperarea cât mai bună a vederii la unul din globii oculari, cel care a primit corneea," a declarat Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului ''Sfântul Spiridon'' Iaşi.