Cafeneaua Artelor din Botoșani a fost gazda primei consultări publice care a avut ca scop stabilirea unei strategii culturale pentru județul Botoșani.
Moderată de Ștefan Teișanu, manager cultural, consultarea publică a avut loc într-un cadru relaxant și a avut ca scop principal crearea unui plan de dezvoltare al domeniului cultural în Botoșani.
De asemenea, s-a urmărit și identificarea reprezentanților sectorului cultural botoșănean interesați de a contribui la acest demers.
La întrunire au luat parte manageri de instituții și organizații culturale, directori ai instituțiilor de învățământ, reprezentanți ai administrației publice, simpli cetățeni dar și elevi care au putut să își exprime părerea în ceea ce privește sectorul cultural din punctul lor de vedere.
Ștefan Teișanu, manager cultural
„Am fost invitat să moderez o primă conversație publică despre cum se poate realiza o strategie culturală a județului Botoșani care să ducă pe de o parte la dezvoltarea culturii în județ, pe de altă parte la dezvoltarea județului prin cultură. Eu cred că o strategie bună se poate face în 6 luni, în 12 luni, după analiză, după implicarea tuturor, fiecare trebuie să își spună părerea pentru ca la final planul să poată fi considerat de către fiecare al său. Strategia trebuie să fie nu doar pe placul autorităților, ci în primul rând trebuie să fie pe placul sectorului cultural ca apoi să ne putem asuma împreună implementarea. Noi trebuie să creștem cultura în prezent pentru a asigura că și viitorul e la fel de bun pe cât a fost o dată realitatea dintr-un trecut la care acum ne uităm cu mare mândrie”
La eveniment au luat parte și președintele Consiliului Județean Valeriu Iftime dar și Raluca Turcan, vicepreședintă a Camerei Deputaților din Parlamentul României și fost ministru al Culturii.