Liviu Pop: Există posibilitatea ca astăzi să fie rezolvată problema salariilor

 

Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, le-a spus cadrelor didactice care au protestat luni 21 martie în faţa Prefecturii că, problema care a blocat sistemul educaţional botoşănean, respectiv neacordarea salariilor, ar putea fi soluţionată. Potrivit acestuia, alocaţia bugetară ar putea fi efectuată în cadrul şedinţei de Guvern de luni. „Vă felicit pentru răbdarea de care aţi dat dovadă să rămâneţi astăzi aici. La nivel judeţean s-au făcut toate pârghiile posibile, în momentul de faţă se pune însă altfel problema, astăzi, exact în urmă cu 2 minute am o informaţie în plus din acest punct de vedere, că se caută o soluţie la Ministerul de Finanţe. Există posibilitatea ca astăzi după masă, mâine dimineaţă să vină hârtia necesară pentru rezolvarea problemei, de aceea foarte important pentru dv., pentru colegi şi elevi e să vedem pe parcursul zilei de azi acea hârtie ajunsă în unităţile şcolare”, a afirmat Liviu Pop, secretar general FSLI. Sindicalistul a afirmat că, în acest context până cel târziu joi, salariile integrale ale profesorilor ar trebui să fie virate în conturi. „Chiar dacă o să fim criticaţi că ne jucăm cu nervii dv., este o chestiune de moment, sper să avem foarte repede de la Guvernul României acea hârtie necesară ca să se creeze necesarul de fonduri pentru judeţul Botoşani. Dacă se rezolvă astăzi vom afla, dacă nu se rezolvă astăzi vom afla, ţinem legătura”, a mai spus Liviu Pop. În cazul în care în şedinţa de Guvern vor fi alocate fondurile necesare pentru plata salariilor, cadrelor didactice vor suspenda acţiunile de protest programate pentru această săptămână.