Parlamentarii pregătesc un act normativ care le va permite salariaților să lucreze de oriunde, chiar și de acasă.
Potrivit unui proiect de lege inițiat de Guvern, respectiva activitate va fi cunoscută drept telemuncă.
Marți, proiectul de act normativ ar putea fi adoptat de Senat, cu unele simplificări. Pentru a munci de acasă sau dintr-un alt loc, activitatea desfășurată la angajator este îndeplinită cu ajutorul tehnologiei, anume să fie realizată cu un laptop, tabletă, telefon etc.
Proiectul de lege privind reglementarea activității de telemuncă a fost inițiat, în vara acestui an, de Guvern, care, între timp, l-a transmis Parlamentului pentru dezbatere și adoptare. Astfel, documentul ar putea fi votat de senatori în ședința de marți a plenului, fiind propus pentru adoptare cu unele simplificări față de forma inițială a Executivului. Indiferent de votul Senatului, Camera Deputaților va avea votul decisiv în privința telemuncii.
Concret, telemunca va reprezenta o formă de organizare a muncii în care activitatea salariaților ar putea fi desfășurată la sediul angajatorului. Însă, cu ajutorul tehnologiei, ea se efectuează dintr-un loc diferit.
Spre exemplu, redactorii ce lucrează pentru o firmă care deține un site. Ei vor putea lucra de acasă, dat fiind că activitatea lor implică munca pe internet.
Conform sursei citate, telemunca va putea fi desfășurată doar voluntar, în mod regulat, în baza unui contract individual de muncă. (Sursa: Bugetul)