Lansare PSD-istă la proiect pentru servicii acordate șomerilor la AJOFM

Vești bune pentru șomerii botoșăneni. Potrivit conducerii Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani, urmează a fi efectuate o serie de îmbunătățiri la nivelul Serviciilor Publice de Ocupare (SPO) a locului de muncă. Acest lucru va fi posibil prin implementarea unui proiect care este cofinanțat de Fondul Social European.

 

Proiectul a fost lansat în luna ianuarie din acest an și se va încheia anul viitor în iulie, iar suma alocată acestui program a fost de 12 milioane lei noi. La conferința organizată la sediul AJOFM au luat parte și senatorul Doina Federovici, deputatul Mihai Baltă, Daniela Lozneanu, inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Viorica Afrăsânei, director Cancelaria Prefectului. Evident toți invitații fac parte din PSD, partidul care de altfel și-a acordat și susținerea pentru Teodor Dimitriu, directorul executiv al AJOFM.
Persoanele care nu se pot încadra pe piața muncii vor beneficia cât de curând de instruire personalizată oferită on-line dar și în sistem self-service. Zonele vizate sunt Regiunea Nord-Est (Botoșani, Neamț, Iași), Regiunea Centru (Alba, Brașov, Harghita) și Regiunea Sud-Munteania (Teleorman, Ialomița, Dâmbovița).
Proiectul presupune introducerea a 27 de panouri publicitare, 27 de chioșcuri informative info-touch sau un soft de autoevaluare vocațională.
Pe parcursul proiectului beneficiarii vor fi cei care vor aduce un plus de valoare. Sunt foarte mulțumită”, a declarat senatorul Doina Federovici, prezentă la conferința de lansare a acestui program.
De asemenea au fost invitați și o serie de reprezentanți din Spania care să  contribuie la îmbunătățirea serviciului public din județul Botoșani.
Noi suntem o companie privată, avem o experiență foarte mare în administrație publică. Munca noastră se centrează în două linii, suntem specialiști în a desena și căuta strategii de dezvoltare economică locală și totodată în consultanță și intervenție în ceea ce privește inovarea și dezvoltarea serviciilor publice. Spania poate aduce experiența necesară pentru îmbunătățirea calităților serviciilor publice” , a declarat un reprezentant al delegației spaniole. 
CITESTE:
Locuri de muncă pentru botoșăneni scoase la bursă-AFLĂ când
[[galerie-foto]]