Direcţia Judeţeană pentru Cultură Botoşani şi Muzeul Judeţean Botoșani au organizat o manifestare ştiinţifică şi culturală în cinstea Academicianului Alexandru Zub, la împlinirea a 85 de ani. Desfășurată sub egida "O viaţă în slujba Zeiţei Clio  – Alexandru Zub-85", întâlnirea a reunit laolaltă istorici, profesori universitari, directori de instituții.

Au fost prezenți la Botoșani Florin Cîntic, director al Arhivelor Naționale Iași, prof.univ.dr. Cătălin Turliuc, cercetător științific la institutul ”A.D. Xenopol” Iași, prof.univ. dr.  Mihai  Ceaușu, prof.univ.dr. Gheorghe Cliveti, prof.univ.dr. Dumitru Vitcu, prof. univ.dr. Ion H. Ciubotaru, prof.univ.dr. Mihai Dorin.

În calitate de organizator, Dănuț Huțu, directorul Direcției de Cultură Botoșani, i-a oferit sărbătoritului Diplomă omagială, acordată ”academicianului Alexandru Zub, strălucit reprezentant al istoriografiei românești contemporane, personalitate științifică cu recunoaștere națională și internațională, model spiritual și de conștiință civică, model moral pentru întreaga comunitate”.

Prof.univ.dr. Gheorghe Cliveti a vorbit despre istoricul și cărturarul Alexandru Zub, ”poate cel mai luminat cărturar contemporan nouă”.

”Alexandru Zub s-a lucrat pe sine, și-a lucrat stilul în scriitură și în atitudine. Un stil inconfundabil, în atitudine este un om luminos, înțelegător, dar este și aspru pentru că este un om care și-a impus exigențe”,

Prof.univ.dr. Gheorghe Cliveti

Un alt invitat, prof. univ. dr. Dumitru Vitcu, a dat mărturie celor prezenți în legătură cu anii petrecuți în preajma ilustrului istoric.

”Am avut privilegiul de a fi în preajma domnului academician ceva mai bine de jumătate de secol, în cadrul Institutului A.D. Xenopol. Nu o să vă spun ce am realizat în acești ani de activitate în preajma domniei sale. Vreau să spun doar că am avut multe de învățat de la domnul Alexandru Zub, chiar dacă domnia sa nu știe”,

prof. univ. dr. Dumitru Vitcu.

Prof.univ.dr. Ion H. Ciubotaru a fost coleg de școală, la Șendriceni, cu Alexandru Zub. Prilej de emiționantă amintire, de reevocare a anilor în care academicianul de astăzi era Domnul Elev.

”Gimnaziu, 1951, la Școala Normală de la Șendriceni. Directorul adjunct din acea vreme, printre primele cuvinte pe care ni le-a spus au fost: aveți în școală un model, vă rog să vă aruncați ochii cu toată seriozitate asupra lui. Este elevul Alexandru Zub din anul al treilea. Într-o zi, un coleg mi-a spus: iată-l pe Zub. Un tânăr slăbuț, cu un braț de cărți, a trecut ca o săgeată. Elevul Zub nu mergea, el alerga. Se grăbea mereu. Trebuie să recunosc că a produs asupra mea un efect pe care îl trăiesc și astăzi cu toate plenitudinea. (…) Era un respect care țâșnea din toți copiii față de Alexandru Zub”,

Prof.univ.dr. Ion H. Ciubotaru

Florin Cîntic a vorbit despre solida operă a lui Alexandru Zub, operă care îl clasează în mod evident într-o galerie pe care el însuși a studiat-o și a pus-o în valoare.

”Dincolo de parcursul istoric, există ceva la Alexandru Zub, o trăsătură pe care eu niciodată nu obosesc să o realizez: el a fost pentru noi toți un model. Dar a fost un tip de model prin ceea ce făcea el, nu prin ceea ce cerea altora să facă”,

Florin Cîntic, director Arhivele Naționale Iași

Prof.univ.dr. Cătălin Turliuc a spus, la rândul său, că este important că cei prezenți în sala Muzeului Județean ”împărtășesc în comun o bucurie dătătoare de optimism într-o realitate gri, tulburată, agitată, o realitate în care disciplina pe care o slujim cu toții a fost instrumentalizată politic”.

”Ne gândim la opera, viața și activitatea academicianului Alexandru Zub care a ieșit parcă din timpul istoric și s-a așezat în acea eternă perenitate în rândul marilor valori pe care cultura română este capabilă încă să le furnizeze. Alexandru Zub rămâne înainte de toate un model comportamental. Probabil unicat, după știința mea, într-o lume atât de agitată, între contondențele pe care cotidianul ni le oferă mereu, să vezi un om care este dedicat, pasionat, care se închină meseriei sale, cu care se confundă, un om pentru care rigoarea sub toate formele ei, pornind de la rigoarea morală și terminând cu cea științifică, au constituit repere ale vieții”,

Prof.univ.dr. Cătălin Turliuc

Prof.univ.dr. Mihai Ceaușu a exprimat, asemenea celorlalți invitați, admirația profundă față de academicianul omagiat la Botoșani.

”Între istoricii români contemporani nouă, numele Academicianului Alexandru Zub se detașează drept o figură emblematică. Printr-o muncă tenace și responsabilă desfășurată fără încetare, Alexandru Zub și-a construit o temeinică operă  și impresionantă științifică ce impune nu numai prin volum, ci mai ales prin originalitatea abordărilor, consistența analizelor, amplitudinea orizonturilor. Virtuțile intelectuale l-au impus în fața breslei istoricilor ca o adevărată autoritate științifică care, de-a lungul vieții, a reușit să dea o perspectivă nouă asupra evoluției istoriografiei românești moderne și contemporane”,

Prof.univ.dr.  Mihai Ceaușu

Prof.univ.dr. Mihai Dorin a întregit un portret copleșit, parcă, de câte se spuneau de către cei prezenți.

”Unul dintre marii cărturari ai lumii noastre. Opera istorică a lui Alexandru Zub stă sub semnul clasicismului. Al clasicismului dincolo de limitele pe care acest curent le are. Stă de asemenea sub semnul umanismului, așa cum este conturat el,

 Prof.univ.dr. Mihai Dorin

Alexandru Zub a impresionat, la finalul întâlnirii, prin aceeași discreție și cuceritoare modestie pe care cei apropiați i-o cunosc de decenii.

”Trezirea fibrei morale în fiecare dintre noi este ceea ce trebuie să urmărim dacă e să judecăm pe cineva urmărind stadiile de formare. Trezirea fibrei morale este foarte importantă. S-au spus aici atâtea lucruri în măsură să informeze, dar și să emoționeze. Pe mine  m-au emoționat în primul rând, dată fiind împrejurarea particulară care ne-a convocat pe toți, dar ar trebui să fac câteva reflecții pe marginea celor spuse aici. Un om ajuns la o vârstă înaintată trebuie să dea seama de ce a făcut de-a lungul vieții. Când Nicolae Iorga împlinea 60 de ani și a scris O viață de om așa cum a fost și o supraintitula Orizonturile mele, el sugera de fapt o conduită pentru cărturari, pentru istorici în primul rând. Istoria fiind pentru el o istoriologie, adică o reflecție asupra istorie și prin aceasta o disciplină umană, spunea el, cea mai umană dintre științe”,

Academicianul Alexandru Zub.

O viața de om așa cum a fost, așa cum este

Pe marginea vieții lui Alexandru Zub s-ar putea preda istoria modernă a României, exact acea istorie pe care manualele de astăzi o țin pitită la colț. Omul care astăzi împlinește 85 de ani a scris și a făurit istorie.

Pentru vina de a-l fi cinstit pe Ștefan cel Mare la Putna, a fost acuzat de complot împotriva statului. Comuniștii l-au arestat în tren, cu pistolul în ceafă. A trecut prin pușcăriile de la Jilava, Gherla, Balta Brăilei. A suferit, dar a știut și să își sfințească suferința.

Despre Alexandru Zub se vorbește ca despre o instituție.

Născut la 12 octombrie 1934, în comuna Vârfu Câmpului, din judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani, foarte numeroasă şi cu destule dificultăţi, Alexandru Zub a urmat Şcoala Normală din Şendriceni, până în vara lui 1953, și mai târziu a terminat studiile universitare la Facultatea de Istorie din Iași , pe care le-a absolvit în 1957.

În acel an 1957 se împlinea și jumătate de secol de la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare.

”Pentru a marca acest moment am pregătit, ca studenţi, unii tocmai terminam facultatea, o festivitate. A existat opoziţie la ceea ce aveam să facem, dar nu am dat înapoi, evenimentul a avut loc. Două zile la Iaşi şi una la Putna, unde s-a mers cu tren special, cu oameni care au venit pentru noi: unii pentru a participa, alţii sa supravegheze serbarea. Un tren întreg de oameni", povesteşte Alexandru Zub.

A fost un curaj pe care cei de astăzi nu îl mai pot pătrunde la adevărata sa semnificație. În anul 1957, numai să îl aminteşti pe Ştefan cel Mare era un fapt de mare îndrăzneală atunci, într-un timp excesiv sovietizat.

"Ni se spusese că existau mitraliere instalate pe traseu, în caz că vom încerca ceva... E posibil ca Securitatea însăşi să fi lansat zvonul acesta pentru a ne speria, dar nu e de mirare să fi fost adevărat".

Nu au dat înapoi. Îl aveau înainte, drept exemplu, pe Mihai Eminescu.  În anul 1871, Eminescu, Ciprian Porumbescu, Slavici, făcuseră acelaşi lucru: un apel la unitate naţională!

"Ne-am gândit la ei. Acolo, la Putna, am închinat un pahar de vin pentru Eminescu, ceea ce a fost suspect pentru Securitate. Mănăstirea era foarte intimidată, presiunile erau enorme din cauza noastră. După noi s-a strâns şurubul, stareţul a fost scos de acolo", mărturisește academicianul de astăzi.

Sărbătoarea de la Putna avea să îi schimbe pentru totdeauna destinul.

Iată povestea arestării, în mărturia Academicianului Alexandru Zub:

"În mod suspect, printr-o notă telefonică, am fost chemat la Academia din Bucureşti, pentru ziua de 7 martie 1958. M-am interesat peste tot şi nu am găsit nici o explicaţie plauzibilă a convocării. Nimeni din jur nu mai avusese o asemenea experienţă. Aşa se face că pe 6 martie, spre miezul nopţii, m-am suit într-un accelerat de Bucureşti, pentru ca a doua zi să pot fi la Academie. Instalat pe locul meu, la fereastră, am deschis pentru lectură Grădina lui Epicur, de Anatole France, un preţios volum de texte filosofice. N-am făcut însă decât puţină cale, când m-am trezit cu un individ care mă identifică, rugându-mă să ies puţin pe culoar. Acolo mă aştepta un altul, care agita un pistol, cu destulă dexteritate, prevenindu-mă să nu fac nicio mişcare, ar fi inutil. La uşă, era plasat un al treilea. Nu era loc pentru explicaţii, în pofida protestelor mele, de studios chemat la o întâlnire importantă. Astfel încadrat, am fost dat jos din vagon la prima staţie, probabil Ciurea, unde aştepta o maşină a Securităţii, tip Volga, plasată acolo pentru a nu se afla imediat de arestare. Legat la ochi cu propriul fular, am fost dus cu maşina într-o direcţie neştiută. Domnule, ca apelativ, a devenit brusc hai, neamule, ca să decadă în timp şi mai mult, până la banditule, acolo unde orice politeţe părea că e suspendată. N-au stat de vorbă cu mine, protestele nu aveau nici un efect. Mi-am dat seama iute că eram dus la Iaşi. Arestarea mea s-a făcut pe la miezul nopţii, într-o jumătate de oră, cel mult, eram la Securitatea din Iaşi. După percheziţia de rigoare, am fost ţinut pe un scaun tot timpul, apoi a început ancheta, ore, zile, săptămâni, cu ofiţeri ce se schimbau unul pe altul sau echipe de specialişti în asemenea cazuri. Eram pus în situaţii imposibile, până la exasperare, cu reacţii oarecum adecvate scenariului existent. Unii anchetatori s-au dovedit nişte experţi capabili a-şi ajusta metodele la subiect".

Prima acuzaţie: complot împotriva statului. Ulterior, s-a admis că era vorba de uneltire, apoi numai agitaţie contra ordinii sociale, pentru care se puteau găsi eventual probe.

Frumuseţea istoriei, spune Alexandru Zub, este că te obligă să cauţi ordinea, să institui ordinea acolo unde lucrurile par haotice. Dar, mai ales, istoria se trăieşte, nu se construieşte din hârtii. Iar oamenii care o străbat la pas prin timpul lor trebuie să îşi asume o atitudine şi o demnitate pe care timpul istoric o cere.

Impresionant şi tulburător este portretul făcut lui Alexandru Zub de un alt botoşănean, Florin Constantin Pavlovici, de asemenea deţinut în puşcăriile comuniste:

"Zub nu se plângea. Supunerea corpului față de minte părea totală, în cazul său. Nu-i era foame, nu-i era frig, oboseala nu-l dobora. Duhorile barăcii nu-l atingeau și lasă impresia că tratează murdăria din jur că pe un mediu aseptic. Putea fi suspectat că se bucură chiar de luxul de a i se fi luat totul și de a fi fost nevoit să umble îmbrăcat în zdrențe (...).  Când prietenii săi zăceau că niște zdrențe abandonate, mortificați după ziua de muncă, Sandu Zub găsea energia necesară să le repare o haină ruptă sau să le încropească din te miri ce  pereche de mănuși. Avea mână modelată de bibliotecă, prin contactul permanent cu foile de carte; degetele lungi și nervoase învârteau acul improvizat, de parcă ar fi ținut între ele nu o sârmă grosolană, ci până de caligraf a unui copist din alte vremuri. Modestia, simplitatea și bucuria copilăroasă a inimii se armonizau cu tăria de caracter. Pe măsură ce i se accentuă slăbiciunea fizică, forța sa sufletească iradia. Trupul, unealtă fragilă și străvezie, i se transformase într-un vehicul de unică folosință: aceea de a-i purta, asemenea unei monturi ieftine de inel, piatra prețioasă a intransigenței morale. Dacă Securitatea l-ar fi ocolit și l-ar fi lăsat liber, mulți pușcăriași ar fi fost privați de un tipar de comportament impecabil. În persoana discretă a lui Zub, moralitatea era singurul lucru lipsit de discreție".

La împlinirea celor 85 de ani de viață, Redacția Botoșăneanul.ro îi urează distinsului Academician Alexandru Zub La mulți ani, sănătate sufletească și trupească, în împliniri și bucurii.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: