Boschetarii sperie copiii dintr-un cartier, oamenii se tem și ei, APEL la poliție: Să nu mai urmărească tarabe cu pătrunjel

Mai multe persoane fără adăpost care s-au aciuat într-un cartier al municipiului Botoșani provoacă un disconfort uriaș pentru cetățenii civilizați care locuiesc la blocurile din imediata apropiere.

 

Culmea, oamenilor li se pare nepotrivit faptul că polițiștii nu întreprind nicio măsură în acest sens deși cunosc foarte bine ce se întâmplă în zona lor.

 

Botoșănenii care locuiesc în cartierul Aleea Parcului au cerut ajutorul mass mediei pentru ca nemulțumirile lor să fie aduse în lumina publică.

 

„Sunt sesizări la Poliție, oamenii străzii stau și beau iar în jurul lor este un focar de infecție. Poliția Locală vine, se uită și pleacă mai departe. Iar noi, locatarii, trebuie să suportăm mizeria, cum își fac nevoile lângă geamurile noastre, cum scot gunoiul din tomberoane și fac dezastru lângă copiii noștri”,

este mesajul transmis redacției Botoșăneanul

 

Cerința oamenilor este simplă. Ca toate lucrurile pe care le-au adunat boschetarii lângă bloc să fie ridicate. Iar în respectivul loc să fie făcută curățenie.

 

„Poliția să nu mai urmărească tarabe cu pătrunjel din piață la oamenii sărmani și să își facă datoria”,

mai spun botoșănenii din Aleea Parcului

 

Botoșănenii au încercat un dialog cu respectivele persoane fără adăpost însă au primit în schimb accese de violență și înjurături.

 

 

Problema persoanelor fără adăpost este una generalizată. Zilele trecute, un bochetar a amenințat o femeie cu cuțitul, la ghena de gunoi. În vară, alți doi au fost surprinși făcând amor pe spațiul public, ziua în amiaza mare, în văzul copiilor.

 

Nici legislația în vigoare nu este una clară și care să reglementeze cum ar trebui să procedeze autoritățile locale cu aceste persoane care nu mai pot fi integrate în societate. Însă, în același timp, oamenii legii ar trebui să încerce pe cât posibil să diminueze din disconfortul pe care îl creează acești oameni.

 

Pentru că botoșănenii din Aleea Parcului nu au nicio vină că locuiesc în Aleea Parcului. Loc preferat se pare și de bochetarii care și-au adunat toto felul de lucruri, saltele chiar și petrec zi de zi rezemați de bloc.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store