Bărbat rănit grav după ce a fost ATACAT de urs: A fost transportat de urgență la spital

În scurt timp, la fața locului s-au deplasat un echipaj al Jandarmeriei Montane și un echipaj SMURD.

 

S-a întâmplat astăzi, 1 octombrie 2024, in jurul orei 13:00, jandarmii suceveni au fost informați prin apel 112, de către un bărbat în vârstă de 54 de ani că a fost atacat de un urs, provocându-i răni la mâini și un picior, în zona extravilană Sălătruc din localitatea Vama, județul Suceava.

Pe lângă echipajul Jandarmeriei, la fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD.

 

Apelantului i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc.

 

Animalul sălbatic nu mai era prezent în zona indicată, fapt pentru care, jandarmii au continuat să patruleze, folosind semnalele acustice și luminoase pentru a se asigura că pericolul a trecut, potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Suceava.

 

De asemenea, au fost anunțate autoritățile și agențiile cu atribuții în domeniu.