S-a întâmplat nu de puține ori să dispară din blocurile unde există interfon sau din uscătoarele acestora, uitate descuiate. Polițiștii și-au stabilit o prioritate pentru această vară și își vor concentra o parte din forțe pentru prevenirea furturilor de biciclete. Iată comunicatul transmis redacției:
Cu toate că infracţiunile din sfera micii criminalităţi sunt fapte fără prejudicii însemnate, victimizarea prin asemenea fapte este deranjantă pentru cetăţean, astfel încât combaterea lor se înscrie printre priorităţile poliţiştilor de prevenire.
Îndeosebi în sezonul estival, mulţi dintre dumneavoastră aleg deplasarea pe biciclete sau alte vehicule uşoare, fie ca necesitate de transport, fie ca activitate sportivă/recreativă. De asemenea, acest vehicul este un bun „prieten” al copiilor, fiind aproape nelipsit în parcuri, pe alei pietonale ori în locuri de joacă.
Vehiculele uşoare constituie însă, totodată, o ţintă predilectă a celor certaţi cu legea, din cauza uşurinţei cu care acestea pot fi sustrase şi ulterior, valorificate.
Furtul unei bibiclete este favorizat mai ales de:
• Depozitarea/parcarea pe timpul nopţii, în locuri neamenajate în acest scop (spaţii virane, scări de bloc, alei pietonale), neiluminate şi fără a avea un minim sistem de blocare;
• Depozitarea în spaţii neasigurate/asigurate necorespunzător (boxe, garaje, dependinţe), unele la distanţă mare de locuinţă şi neverificate perioade mari de timp;
• Lăsarea vehiculului nesupravegheat sau neasigurat, pentru perioade mari de timp, în parcări, zone adiacente blocurilor de locuinţe sau în apropierea zonelor comerciale.
Prin urmare, pentru a nu vă lipsi de bunul dumneavoastră:
• Verificaţi cât mai des posibil, locul de parcare sau depozitare;
• Montaţi un sistem de siguranţă pe perioada în care nu este posibilă supravegherea vizuală a vehiculului;
• În cazul în care părăsiţi domiciliul o perioadă mai mare de timp, rugaţi un membru al familiei, o rudă apropiată sau o persoană de încredere să verifice locul de păstrare şi sistemul de asigurare al bunului;
• Nu achiziţionaţi asemenea bunuri de la persoane care nu prezintă încredere. Din cumpărător de bună credinţă, puteţi deveni parte vătămată!
• Solicitaţi documente de provenienţă pentru bunul cumpărat (factură, bon fiscal, contract de vânzare cumpărare) şi certificate de garanţie în care să fie menţionate datele de identificare: seria de fabricaţie, culoare, model, eventual dotări suplimentare.
• Păstraţi în siguranţă a documente de provenienţă şi eventual o fotografie a vehiculului (inclusiv cu locul de amplasare a seriei de identificare).
• Reţineţi sau aplicaţi eventuale semne particulare. Acestea pot conduce la identificarea mai uşoară a bunului, în cazul unui furt.
Dacă vi s-a întâmplat să fiţi victima unei asemenea infracţiuni de furt, anunţaţi poliţia în cel mai scurt timp de la dispariţia bunului sau în cazul în care constataţi urme de efracţie al spaţiului de păstrare sau parcare!
În acest fel, putem operativiza timpii de identificare şi tragere la răspundere penală a infractorilor şi respectiv recuperarea bunurilor!