La an nou, probleme vechi – Protecția Copilului, din nou în prim plan: Este o aberație!

Liderul Cartelului Alfa din Botoșani a semnalat astăzi, într-o ședință care a avut loc la Palatul Administrativ, problemele ridicate de salariații botoșăneni, accentuând situația delicată în care se află câțiva angajați ai Protecției Copilului.

 

Problema pricinuită de hotărârile instanțelor judecătorești, prin care salariați ai Direcției Generale de Asistență Medicală și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani primesc sporuri diferite, deși lucrează pe aceleași posturi și în aceleași condiții, a fost din nou ridicată la nivelul Prefecturii.
„Sunt patru salariați care lucrează în aceeași încăpere, cu aceeași funcție, beneficiază de patru sporuri diferite ca și cuantum. Este o aberație! Să am patru infirmieri care lucrează în același salon, să aibă patru sporuri diferite, este o chestiune foarte greu de explicat”, a declarat Marius Oroșanu, liderul Cartelului Alfa.
Acesta a mai precizat că sigura modalitate prin care această situație ar putea fi remediată, ar fi stabilirea unui regulament de sporuri prin care să se facă o aplicare unitară a acestor câștiguri bănești, la nivel de unități.
Problema semnalată de către angajații DGASPC este una care a ajuns și la nivelul Executivului în ultimele luni ale anului trecut. Fără rezolvare însă.
(C.B.)
CITEȘTE: 
Lefurile de la Protecţia Copilului aduse în atenţia ministrului Muncii