Activitățile extracurriculare și extrașcolare desfășurate au făcut ca în universul familiar al elevilor din Liceul Pedagogic să își găsească locuri de cinste colaborarea și armonia dintre oameni, ca piloni ai unui viitor proiectat de voința și speranța tinerilor.
La fel ca în fiecare an, Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani a răspuns afirmativ la invitația lansată în cadrul ediției actuale a Săptămânii Educației Globale, aceea de a acționa împreună pentru a modela o lume mai bună, sprijinită de pacea și parteneriatul dintre oameni.
Prin urmare, în săptămâna 14-18 noiembrie, în cea mai mare unitate de învățământ din județ s-au desfășurat peste 25 de activități, prin care zeci de profesori și sute de elevi au căutat să evidențieze însemnătatea, dar și necesitatea armoniei și cooperării pentru timpurile actuale.
Reunite într-un proiect intitulat „Jurnal de pace”, activitățile au fost adaptate specificului vârstei întrucât acestea s-au adresat școlarilor din fiecare ciclu de învățământ: preșcolar, primar, gimnazial și liceal.
Astfel, elevii și-au însușit noi valori morale, au conceput mesaje și creații artistice, s-au documentat și au realizat postere și prezentări, au dezbătut necesitatea unei lumi pașnice, au descoperit diversitatea umană din orizontul local în cadrul unor vizite tematice, dar și pe cea de la nivel global, au luat parte la o vânătoare de comori spirituale și multe altele.
Realizarea activităților a garantat atingerea obiectivelor propuse în cadrul proiectului, între care:
• Aprecierea rolului păcii în evoluția umanității și în constituirea lumii contemporane.
• Cultivarea toleranței și a respectului față de diversitatea umană și a ideilor.
• Valorizarea eterogenității umane în vederea obținerii unor beneficii în avantajul tuturor.
• Aprecierea dialogului drept unică opțiune de soluționare a conflictelor.
• Cultivarea sensibilității față de valorile culturale originale.
• Valorificarea unor spații și strategii educaționale neconvenționale.
• Crearea unui ambient psiho-emoțional care să îi determine pe elevi să se implice activ.