Puțină lume știe că Botoșaniul are, în calendarul ortodox, trei sfinți. Lor li se adaugă marii duhovnici care s-au nevoit în mănăstirile din România sau de la Muntele Athos, dar și personalitățile cu care botoșănenii se mândresc, de la Eminescu la Iorga, Enescu, Luchian.
Astăzi, în a doua duminică după Rusalii, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Români. Această duminică a fost închinată tuturor sfinților români de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1992.
În fiecare lună din an, în calendarul Bisericii Ortodoxe se află și câte unul sau mai mulți sfinți români.
”Timp îndelungat sfinții s-au făcut cunoscuți ca atare prin cinstirea pe care și-au câștigat-o în evlavia populară. De-abia de la un timp încoace Biserica a început să purceadă și la o canonizare formală a sfinților de mai târziu, confirmând venerarea lor de către cercuri largi ale credincioșilor”, scria preot prof. dr. Dumitru Staniloae.
Puțină lume știe că Botoșaniul are, în calendarul ortodox, trei sfinți.
Este vorba despre Sfântul Cuvios Sila, de la Sihastria Putnei, Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț (Hozevitul) și Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona.
Sfântul Cuvios Sila s-a născut în anul 1697 în ținutul Botoșanilor, din părinți ortodocși, Ion și Ioana. A intrat ca frate începător la Schitul Orășeni (comuna Cristești, județul Botoșani), fiind foarte tânăr, de unde, în anul 1714, la vârsta de 17 ani, a venit la Sihăstria Putnei, unde a fost primit și apoi călugărit de starețul Teodosie. În calendarul ortodox este prăznuit pe 16 mai, alături de Sfinții Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei.
Pe 5 august este cinstit Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț. S-a născut în satul Crăiniceni, din județul Botoșani, la 23 iulie 1913, într-o familie de țărani credincioși. Între anii 1926-1932, Ilie, cum se numea din botez, a urmat Gimnaziul "Mihail Kogălniceanu" și Liceul "Dimitrie Cantemir" din Cernăuți. A intrat ca viețuitor în obștea Mănăstirii Neamț, în 1933, iar în 1936 a fost tuns în monahism, primind numele de Ioan. În același an, a plecat cu alți doi călugări să se închine la Mormântul Domnului din Ierusalim, unde a rămas definitiv.
Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona este înscris în calendarul creștin-ortodox pe data de 9 septembrie. Printre monahii renumiți care au viețuit la Mănăstirea Vorona se numără și Cuviosul Onufrie (1700-1789). El era rus de origine și a fost guvernator al unei provincii. Cuviosul Onufrie a trăit ca sihastru în codrii din jurul Voronei timp de 25 de ani (1764-1789), într-o peșteră. Pentru o perioadă a fost și stareț al Voronei (1777-1779). A copiat traduceri din operele Sfinților Părinți și a fost duhovnic al mai multor sihaștri din pădurile Voronei. După cum spune tradiția, în noaptea de Paști a anului 1789, un înger s-a arătat preotului Nicolae Gheorghiu din satul Tudora. Îngerul i-a cerut să ia cu sine Sfintele Taine, apoi l-a călăuzit până la peștera pustnicului Onufrie. Foarte slăbit, Cuviosul Onufrie a fost împărtășit și a cerut să fie dus la Sihăstrie. A trecut la cele veșnice pe 29 martie 1789 și a fost înmormântat de către câțiva călugări în livadă, la rădăcina unui măr.
Nu sunt singurii călugări care s-au nevoit pe aceste meleaguri. Despre alți doi botoșăneni, Biserica Ortodoxă spune că sunt cei mai mari duhovnici ai românilor. Vorbim despre Ilie Cleopa și Paisie Olaru.
Lor li se adaugă călugării din munții Athos: Dionisie Ignat și Avva Iulian Prodromitu, cel din urmă viețuind și astăzi, căutat zi de zi de către românii din toată lumea.
Paisie Olaru s-a născut la 20 iunie 1897, în satul Stroiești, comuna Lunca din județul Botoșani, într-o familie cu cinci copii, fiind cel mai mic la părinți. Tatăl sau, Ioan, era pădurar, iar mama sa, Ecaterina, casnică. Din botez a primit numele de Petru. În anul 1921 a intrat în viața monahală la Schitul Cozancea din apropiere, luând la călugărie numele de Paisie. În anul 1943 a fost hirotonit diacon, iar in anul l947, preot, fiind pentru puțin timp egumen la schitul de metanie. În toamna aceluiași an, se retrage la Mănăstirea Sihăstria, devenind duhovnic al întregii obști, până la sfârșitul vieții sale. Între anii 1972 - l985 s-a nevoit ca sihastru la Schitul Sihla, iar în ultimii cinci ani a locuit în chilia sa de la Sihăstria, fiind bolnav, până s-a mutat la Domnul (18 octombrie 1990), lăsând moștenire ucenicilor săi pilda vieții sale de adevărat monah și părinte duhovnicesc.
Ilie Cleopa s-a născut pe 10 aprilie 1912, în Sulița, județul Botoșani, și a murit pe 2 decembrie 1998. A fost arhimandrit și stareț la Mănăstirea Sihăstria, fiind un renumit trăitor al credinței ortodoxe. S-a ivit pe lume într-o familie de țărani, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei lui Alexandru Ilie. Urmează cursurile școlii primare din satul natal, făcând apoi trei ani de ucenicie duhovnicească la schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea. În decembrie 1929 se alătură obștii schitului Sihăstria, alături de fratele mai mare, Vasile. Pe 12 decembrie 1932, de ziua Sfântului Ierarh Spiridon, sunt primiți în obștea schitului. În 1935 este luat în armată, în orașul Botoșani. În 1936 se reîntoarce la schit și este uns în monahism pe 2 august 1937, primind numele călugăresc de Cleopa.
Pr. Petru Chirvase, de la Biserica ”Sfântul Vasile cel Mare” din municipiul Botoșani, spune că este foarte important să citim scrierile acestor părinți, dar mai ales să le urmăm învățăturile și pildele.
”Foarte bine ar fi să îi evocăm mereu, dar nu doar de dragul evocării, ci efectiv să căutăm scrierile lor, să mergem în satele în care ei au văzut lumina soarelui. Foarte importante sunt pelerinajele la mănăstirile din Botoșani. Nu doar pe urmele duhovnicilor să mergem, ci și pe ale atâtor personalități. Se pot organiza, poate chiar și subvenționa de către persoane cu posibilități financiare, pentru grupuri de elevi, grupuri de tineri, adolescenți. Bine ar fi să ne cunoaștem județul”,
Pr. Petru Chirvase, Biserica ”Sfântul Vasile cel Mare”
Inițiativele de acest gen sunt mai mult decât necesare. Pentru că, chiar dintre cei care viețuiesc pe acest tărâm, sunt numeroși botoșăneni care nu își cunosc trecutul.
”Știți că, chiar născuți aici, noi nu cunoaștem Botoșaniul? Mulți dintre cei născuți în Botoșani, poate chiar și părinții lor, nu au cutreierat Botoșaniul la picior, prin cartierele de case, cu relieful foarte interesant. Cartierele de case ale Botoșaniului, de la cel lipovenesc la armenesc și toate celelalte… Foarte frumos ar fi să mergem, chiar cu mașina, împreună cu familia, să ne vedem orașul”,
Pr. Petru Chirvase, Biserica ”Sfântul Vasile cel Mare”
Și părintele se întoarce cu smerenie către călugărul considerat de mulți dintre creștini a fi un adevărat sfânt.
”Pentru că ați pomenit de una dintre figurile emblematice ale spiritualității românești, născut aici, Paisie Olaru, bine ar fi să luăm ceva din viața lui, din pilda lui, din blândețea, curățenia lui, și să le practicăm noi”,
Pr. Petru Chirvase, Biserica ”Sfântul Vasile cel Mare”
O moștenire culturală incontestabilă și inepuizabilă. Un spațiu care a dat lumii genii universale. E de ajuns să amintim că Mihai Eminescu este botoșăneanul prezent în World Records Academy cu ”cel mai lung poem de dragoste - 98 de strofe”. Un alt botoșănean, George Enescu, este primul compozitor român intrat în patrimoniul cultural universal. Nicolae Iorga este considerat a fi drept cel mai mare istoric al românilor. Lucrările lui Ștefan Luchian sunt vândute astăzi la prețuri record în casele de licitații.
Cu toate acestea, Botoșanii se află pe o pantă alunecoasă, extrem de fragilă și, mai ales, una menită să îngroape și să distrugă definitiv un brand cu care aceste locuri s-au mândrit de cel puțin 100 de ani: cel cultural.
Singura investiție concretă din ultimi 30 de ani - reabilitarea Centrului Vechi - s-a dovedit a fi în mai degrabă în paguba culturii și în beneficiul unei comunități care a devenit, în timp, stăpână și suverană.
Numeroase voci au propus, în ultimii ani, crearea unui loc în Botoșani care să reunească numele de scriitori, istorici, artiști, dar și pe cele care, în istoria bisericii, ocupă un loc important.
Un spațiu în care generațiile de elevi, și nu numai, să respire și să asimileze cultură, istorie, memorialistică, chiar divertisment de bună calitate. Un spațiu în care să li se vorbească despre geniile cu care astăzi ne mândrim fără să le cunoaștem cu adevărat.
Un gest care s-ar constitui, mai ales, într-un absolut necesar act educativ, în special pentru tinerele generații. Un spațiu care ar deveni, fără îndoială, o carte de vizită a Botoșaniului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
