Jandarmii chemați de 183 de ori prin 112 la diferite scandaluri în Botoșani 

Cadrele Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Botoșani au fost ocupate în prima jumătate a anului în curs cu o sumedenie de misiuni. 

 

Acestea au fost prezentate în cursul zilei de astăzi în cadrul unui bilanț al activităților desfășurate de la începutul anului. 

 

Jandarmii au avut ca și principală misiune asigurare a ordinii și liniștii publice, pază și menținere a unui climat de siguranță.

”IJJ a executat un număr de 238 de misiuni. Acestea au constat în manifestări de protest, cultural artistice, promoționale, sportive precum și la centrele de evaluare pentru bacalaureat, magistratură, definitivate și rezidențiate. Am avut și un număr de 50 de misiuni atunci când au avut loc alegeri parțiale în comuna Vlăsinești”,
Cristian Silviu Melinte, prim adjunct IJJ Botoșani 

În cazul meciurilor disputate de FC Botoșani, jandarmii botoșăneni asigură doar sprijin pentru Brigada Mobilă de la Bacău. 

”Am executat și un număr de 183 de intervenții la apelurile 112, care auu fost redirecționate de către dispeceratul IPJ Botoșani, atunci când efectivele noastre se aflau în respectivele zone. De asemenea, am executat un număr de 283 de mandate de aducere și 127 de acțiuni preventive pentru combaterea faptelor antisociale”
Cristian Silviu Melinte, prim adjunct IJJ Botoșani 

Echipajele de jandarmi au mai fost prezente în locuri aglomerate, respectiv piețe, târguri sau oboare. 

 

În total IJJ Botoșani a bifat 4.825 de misiuni cu efective de peste 8.200 de jandarmi.

 

Au fost constatate 88 de infracțiuni cu 90 de autori și s-au aplicat în total 2.503 sancțiuni contravenționale.