Jandarmii botoșăneni, dialog cu elevii unei școli din municipiu pentru prevenirea faptelor antisociale

În cadrul activității s-au dezbătut mai multe subiecte care să prevină anumite situații negative.

 

Prevenirea faptelor antisociale în mediul școlar a continuat miercuri, 10 aprilie 2024 cu o activitate desfășurată de jandarmii botoșăneni la Școala Gimnazială nr.2 Botoșani.

 

Dialogul cu elevii a vizat prevenirea faptelor cu violență, efectele negative ale substanțelor interzise cu efect psihoactiv și urmările legale ale comercializării sau consumului acestora, delincvența juvenilă, bullying-ul și relațiile dintre elevi.

 

Având în vedere că siguranța școlară reprezintă unul din obiectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani, echipajele de jandarmerie sunt prezente zilnic în apropierea școlilor din competență din municipiile Botoșani, Dorohoi și orașele Darabani și Săveni, unde acționează pentru ca elevii și personalul didactic să nu fie afectați de producerea unor fapte de natură penală sau contravențională, iar actul educațional să se desfășoare în condiții normale.