Ionică Nechifor bătut cu bâte de baseball noaptea de mai mulți agresori

 

Președintele Asociației Moldoovis, Ionică Nechifor a fost bătut crunt de mai multe persoane în seara zilei de 27 iulie a acestui an. El se afla pe un câmp în satul Costești, comuna Răchiți la volanul unui tractor, efectuând lucrări agricole, moment în care a fost surprins de mai multe persoane și bătut cu bâte de baseball.
Ionică Nechifor susține că această bătaie i s-ar trage în urma unor nereguli depistate împreună cu angajați ai Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură în decursul anului precedent, privitoare la o exploatație de animale, care nu ar fi corespuns numeric. După ce a sesizat neconcordanța, Nechifor afirmă că a început să primească numeroase telefoane de amenințare, care au culminat cu bătaia din urmă cu aproximativ o săptămână de zile. ”Un grup de agresori, i-am cunoscut deja, au venit la mine pe câmp noaptea, întuneric, eu balotam și s-au gândit ei să îmi aplice așa o bătaie soră cu moartea. M-au lovit cu bâtele de baseball. Una am reușit să o iau din mâna agresorilor, dar nu am reușit să le iau pe toate. M-am trezit și cu altele în cap, mi-am pierdut cunoștința și nu am știu nimic. Nu am idee câți erau, era întuneric, dar oricum trei dintre ei i-am văzut, unul l-am cunoscut, ceilalți nu i-am cunoscut pe nume, dar am aflat după cam cine ar fi”, a declarat Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis.
Totodată, Ionică Nechifor susține că ulterior i-a identificat pe agresori, unul dintre ei fiind potrivit spuselor sale, un apropiat al unor parlamentari PDL sau șefi din finanțe. ”Unul dintre el este un apropiat al PDL-iștilor, parlamentari PDL, oameni din Finanțe. A avut steag cu PDL la stână, l-a avut vreo trei ani de zile, avea steagul PDL agățat acolo sus”, a mai spus Ionică Nechifor. Incidentul în care a fost implicat Ionică Nechifor a fost făcut public de Florin Țurcanu, președintele PNL Botoșani, formațiune în care este membru și președintele Moldoovis. Miza scandalului ar fi de fapt o serie de terenuri agricole situate în zona stațiunii de cercetare Popăuți.
Ionică Nechifor a depus o plângere și la Poliție
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție au confirmat existența unei plângeri depusă la postul de Poliție din Răchiți, în care însă este specificat doar un număr de doi agresori. „Am înregistrat o plângere la postul de Poliție din Răchiți a unei persoane, un bărbat care a reclamat faptul că în seara zilei de 28 iulie a fost agresat de două persoane în timp ce se afla pe un teren intravilan în localitatea Răchiți. Efectuăm cercetări pentru a stabili dacă aspectele sesizate sunt veridice și pentru identificarea celor doi agresori”, a declarat Daniela Darea, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.