Ionescu : Diferenţă mare între Sheriff şi Botoşani

 

Andrei Ionescu la interviuUnul dintre cei mai activi jucători de la Steaua II a fost internaţionalul de tineret Andrei Ionescu. „Asta a fost decizia conducerii de a mă trimite la echipa a doua. Am, respectat-o şi mă bucur că am cîştigat. Publicul a fost cu ei, dar important este că am reuşit să cîştigăm”, a declarat după meci Andrei Ionescu. Acesta a mai evoluat în această toamnă la Botoşani, mai exact pe 13 octombrie cînd „tricolorii mici” au întîlnit reprezentativa similară a Insulelor Faroe, iar astăzi a jucat la Botoşani după ce miercuri a fost utilizat 25 de minute în partida Sheriff Tiraspol – Steaua Bucureşti din Europa League. „Este diferenţă mare între Sheriff şi Botoşani, dar nu este nici o problemă. Dacă voi fi trimis să mai joc la echipa a doua, o voi mai face”, a afirmat Ionescu. Acesta a mai spus că luni nu va evolua împotriva fostei sale echipe Universitatea Craiova.