Iohannis nu taie pensiile! Biroul Electoral interzice anticampania declanşată de PSD

Biroul Electoral Judeţean (BEJ) a admis contestaţia depusă de Alianţa Creştin Liberală PNL – PDL cu privire la materialele împărţite de PSD prin care se face anticampanie candidatului ACL la preşedinţia României cu privire la veniturile vârstnicilor.

 

După starul oficial al campaniei electorale, prin intermediul Companiei Naţionale Poşta Română, unitate controlată de stat, s-au distribuit în judeţ pliante cu titlul uriaş „Klaus Iohannis vrea să îţi taie pensia!” Justificarea este aceea că „programul lui Iohannis costă 6,4 miliarde euro”, fără să se precizeze despre ce plan este vorba, menţionându-se doar că suma amintită este calculată „conform specialiştilor” şi că aceşti bani vor fi luaţi în primul rând din tăieri de pensii şi salarii.
Cum principalul pretendent al Opoziţie la funcţia de preşedinte al României nu are specificat nicăieri faptul că va tăia pensiile, ba mai mult, a declarat în nenumărate rânduri că nu va promulga niciodată un asemenea act normativ, ACL Botoşani a depus o plângere la BEJ prin care a solicitat interzicerea distribuirii respectivelor materiale.
Vineri, la Somax TV,  în cadrul unei emisiuni de dezbatere electorală marca Botoşăneanul TV,  deputatul Cristian Roman a făcut public faptul că BEJ Botoşani a analizat reclamaţia şi a hotărât să îi dea curs, interzicând social-democraţilor să mai împartă respectivele materiale electorale.
Asta şi în condiţiile în care, pe verso, acestea au un titlu uriaş: „Doar Ponta protejează pensiile”.(S.B.) 
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
 Pensiile și promisiunile cu parfum de minciună : Doar Ponta protejează pensiile!