INTERVIU Rodica Zelincă : Nu mi-a fost greu cînd am fost înlocuită de R.Rotaru

 

Timp de 13 ani a activat în cadrul Gărzii de Mediu şi a Agenţiei pentru Protecţia Mediului, iar în prezent afişează încă un entuziasm debordant. Dimineaţa este la serviciu, seara şi-o dedică de multe ori necuvîntătoarelor, pentru ale căror drepturi militează. Puţini sunt cei care ştiu că, Rodica Zelincă este, pe lîngă comisar al Gărzii de Mediu şi medic veterinar, dar are şi un doctorat în igiena şi protecţia mediului. Iubeşte politica de la distanţă, dar nu se implică, iar în viitorul îndepărtat i-ar surîde o activitate în care să apere drepturile animalelor sau mediul înconjurător.

- De cît timp activaţi ca şi comisar al Gărzii de Mediu?
- În cadrul Gărzii de Mediu, sunt în această structură din 1996, întîi la Agenţia de Protecţie a Mediului la serviciul de inspecţie şi control, apoi prin desfiinţarea serviciului şi înfiinţarea Gărzii de Mediu, figurez din 2003 în calitate de comisar. Din 2005 am fost promovată în funcţia specifică de conducere de comisar şef la care activez şi în prezent.

"Medicul uman salvează omul, iar medicul veterinar salvează omenirea"

- Puteţi spune că este o activitatea care vă satisface din punct de vedere profesional?
- Din punct de vedere profesional, este o muncă epuizantă, dar şi o muncă care mă satisface ţinînd cont că, în această activitate, trebuie ţinută sub control atît prevenirea, cît şi atunci cînd apar accidente sau incidente de mediu. Avînd în vedere că în această perioadă instituţia la care activez a avut şi perioade de suişuri, dar şi perioade de coborîşuri, am ţinut cont în această activitate ca toţi colegii mei să lucrăm în echipă astfel încît, orice activitate de inspecţie să de desfăşoare în bune condiţii, să avem resurse umane şi materiale astfel încît să ne atingem scopul, iar rezultatul inspecţiei să fie cel favorabil.

- Aţi schimba această activitate pe o alta?
- Avînd în vedere că de profesie sunt şi medic veterinar, doctorat în igiena şi protecţia mediului, o altă activitate care poate fi abordată în perspectivă este cea de menţinere a unui mediu curat, dar şi a stării de sănătate a animalelor şi populaţiei. Ţinînd cont că un dicton spune că medicul uman salvează omul, iar medicul veterinar salvează omenirea, în acest context pe viitor este posibil şi o activitate colaterală de menţinere a sănătăţii animalelor.

"În fiecare an am aplicat între 10 şi 20 de sancţiuni contravenţionale"

- Deci să înţeleg că dacă aţi dispune de resursele financiare necesare aţi opta spre o afacere proprie în care să veniţi în sprijinul animalelor?
- O proprie afacere în momentul de faţă şi nici în viitorul apropiat nu se impune ţinînd cont că starea financiară nu poate fi atît de favorabilă. Dar ţinînd cont că locuiesc la casă, acolo în propria curte sunt deţinătoare a unor animale mai mici sau mai mari şi a altor mamifere domestice, sunt implicată în afara programului şi în această activitate care îmi menţine tonusul.

- Dar dacă aţi avea banii necesari, v-am vedea o militantă a drepturilor animalelor?
- Sunt un militant într-adevăr, dar v-am spus pentru viitorul apropiat nu se întrevede această perspectivă.

R.Zelinca

- În toţi aceşti ani de cînd activaţi în cadrul Gărzii de Mediu, aveţi idee cam cîte sancţiuni aţi aplicat agenţilor economici care au încălcat mai mult sau mai puţin legea?
- Ţinînd cont că în cei 13 ani de activitate am avut şi funcţii de execuţie care au constat în implicarea directă în activitatea de inspecţie şi control, atît la agenţi economici cît şi la persoane fizice sau administraţii publice locale, iar Comisariatul Judeţean în fiecare an depăşeşte peste 100 de sancţiuni, amenzi contravenţionale, cel puţin eu ca persoană în fiecare an am aplicat între 10 şi 20 de sancţiuni contravenţionale. Deci în decursul timpului sunt cîteva sute de sancţiuni contravenţionale.

Înlocuirea cu Răzvan Rotaru: "o lecţie minoră de viaţă"

- V-aţi confruntat cu situaţii în care agenţii economici sancţionaţi să vă ameninţe sau să se manifeste mai dur faţă de măsurile luate?
- Orice opinie a agentului economic trebuie luată ca atare ţinînd cont că atunci cînd se constată neconformităţi în activitatea pe care o desfăşoară, iar uneori sunt reticenţi în asigurarea sau realizarea anumitor măsuri impuse, atrage uneori şi simpatii sau antipatii ale agentului economic faţă de agentul constatator care aplică sancţiunea. Avînd în vedere aceste inconveniente, care fiecare comisar şi le asumă atunci cînd pleacă în control şi avînd în vedere că în exercitarea funcţiei de control pot avea loc şi incidente uneori neplăcute, în această perioadă, echipele de comisari îşi iau toate măsurile de protecţie, astfel încît, în discuţiile cu agentul economic să nu se ajungă la anumite incidente uneori neplăcute.

- Şi cam care ar fi astfel de măsuri de protecţie pe care şi le iau comisarii?
- În activitatea de control orice inspecţie începe cu o şedinţă de deschidere. Adică cu comunicarea către agentul economic a prezenţei sale în obiectiv, cu înscrierea în registrul unic de control şi prezentarea ordinului de deplasare care este emis la sediul agenţiei şi cu care se deplasează agentul constatator în teren. Deci după aceste prezentări se începe solicitarea documentelor ce urmează a fi analizate în control şi a constatărilor efective în teren. Iar la urmă controlul se finalizează cu o notă de constatare sau raport de inspecţie la care sunt precizate inclusiv sancţiunile aplicate în timpul controlului.

- Revenim la acea scurtă perioadă de timp cînd aţi fost înlocuită la conducerea instituţiei de mai tînărul Răzvan Rotaru. V-a fost greu atunci?
- Nu mi-a fost greu ţinînd cont că m-am îndreptat tot către activitatea de inspecţie şi control. Inconvenientele nu s-au putut vedea ţinînd cont că această perioadă de comisar de execuţie a fost doar de patru luni, adică în perioada iunie-septembrie 2009, după care am revenit. Ţinînd cont şi de colectivul în care îmi desfăşor activitatea de 13 ani, aceasta nu a dus la o perturbare a activităţii mele în calitate de organ de control, astfel încît am trecut cu uşurinţă această perioadă şi am considerat-o că a fost o lecţie minoră de viaţă.

"Îmi place să privesc politica de la distanţă"

Rodica Zelinca- După părerea dv, cît de grav credeţi că este faptul că anumite instituţii publice sunt politizate?
- În general trebuie avut în vedere ca aceste instituţii să aibă un colectiv bun de specialişti, iar acolo unde conducătorul este din afara instituţiei, este bine să nu implice instituţia din punct de vedere politic. Să lase colectivul să îşi desfăşoare activitatea conform fişei postului şi a atribuţiilor stabilite, iar el în cazul în care nu cunoaşte termenii, materialele sau obiectul pe deplin al activităţii instituţiei să se familiarizeze cu activitatea, apoi să ia hotărîri asupra colectivului în care lucrează. Altfel debusolează atît colectivul, apar neîncrederi între oamenii care sunt specialişti în unitate, iar rezultatele conducătorului nou venit în cadrul instituţiei vor fi nu cele dorite, adică menţinerea instituţiei pe un forum superior, ci denigrarea imaginii acelei instituţii.

- Vă place politica? Vă întreb în contextul acuzelor care v-au fost aduse pentru neimplicare în campania electorală.
- Îmi place să privesc politica de la distanţă, îmi place să dau ajutor celui care îmi cere, dar nu îmi place să fac eu ca persoană politică.

- Fiind şef de instituţie, femeie, v-aţi lovit vreodată de misoginism din partea bărbaţilor?
Nu iau partea rea a lucrurilor. Consider că atît femeile cît şi bărbaţii trebuie să aibă o şansă în viaţă, inclusiv şansa de a conduce o unitate. Aceasta implică şi puţină duritate, puţină putere, puţin din tot ce există profesionalism, dar şi puţin cinism atunci cînd trebuie să te confrunţi cu cazuri dificile.

- Vă vedeţi ieşind la pensie de la Garda de Mediu?
- Niciodată un om nu îşi poate cunoaşte viitorul. Fiecare om are un destin, acest destin poate devia de la dorinţa omului sau poate împlini dorinţa omului.

Interviu realizat de Gabriela ERDIC