Liberalii au pus gînd rău Inspectoratului Şcolar şi Direcţiei de Sănătate

 

Liberalii vor să desfiinţeze serviciile publice deconcentrate din învăţămînt, cultură, sănătate şi agricultură. Ei au alcătuit un plan anticriză alternativ la cel al Guvernului Boc, care nu prevede diminuarea pensiilor şi a salariilor, ci, printre altele, reorganizarea unor instituţii. Astfel, ei cred că Inspectorarul Şcolar Judeţean, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi celelalte unităţi din agricultură subordonate Ministerului Agriculturii, ar trebui să treacă la autorităţile locale, la Consiliul Judeţean sau la Consiliul Local. Ei sînt convinşi că în acest fel s-ar reduce drastic costurile, dînd ca exemplu numărul posturilor de directori care ar scădea astfel semnificativ. „Se spune că Opoziţia doar critică şi nu are soluţii. Noi avem soluţii”, a declarat Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele PNL Botoşani. Alte măsuri din planul anticriză al liberalilor sînt utilizarea fondului de rulment al autorităţilor publice numai pentru investiţii şi reducerea cu 50% a cheltuielilor cu achiziţiile de imobile, elaborarea de studii de prefezabilitate şi de fezabilitate, cu detaşări, deplasări şi transferuri. Altă propunere a ex-prefectului Sorescu este aceea de restrîngere a activităţii Prefecturii doar la controlul legalităţii actelor.