Înșelăciune pe internet: Polițiștii au anunțat CUM poți rămâne fără bani în cont

O nouă înșelăciune online a fost explicată pe pagina de Facebook a Poliției Române. Presupuși cumpărători pretind că vor să achiziționeze anumite produse second hand și cer datele bancare ale vânzătorilor, mințind că astfel aceștia vor intra în posesia sumelor.

 

În fapt, victimele nu primesc niciun ban, ci riscă să piardă economiile din contul online, scrie Observator.

 

Mai exact, indivizii încearcă să facă rost de informații confidențiale spunându-le victimelor că au făcut deja plata pentru produs, în contul unui site online, și au nevoie de datele bancare pentru transferul banilor.

"Nu faceți asta", au avertizat reprezentanții instituției. "Ochii mari unde „arunci” cu datele de pe card. Au apărut din ce în ce mai mulți profitori ai site-urilor pe care se vând obiecte second-hand…ca ciupercile după ploaie putem spune.

Câteva dintre indiciile care vă pot ajuta să îi descoperiți:

- Vă păcălesc că vor să cumpere imediat și nu pun întrebări extra despre produs.

- Limba română scrisă lasă de dorit…Google Translate nu este chiar un geniu!

- Vă anunță că ei au plătit deja într-un cont al site-ului, iar dumneavoastră nu trebuie decât să introduceți datele cardului pentru a primi suma respectivă…NU FACEȚI ASTA!

- Vă sugerează să le trimiteți mai multe informații despre produs pe un număr de telefon din afara țării", se arată în mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a Poliției Române.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store