INCREDIBIL: O femeie din Botoșani trăiește cu PATRU lei pe zi şi fără restanțe la facturi 

E greu de crezut că cineva poate să supravieţuiască cu doar patru lei pe zi.

 

Însă o botoşăneancă chiar e în această situaţie. Adela Ungureanu, o pensionară în vârstă de 74 de ani, din Botoşani, este nevoită să trăiască dintr-un ajutor social de 140 de lei pe lună, ceea ce înseamnă că trăiește cu patru lei pe zi.

 

Deşi această sumă este clar insuficientă, femeia este conştiincioasă cu plata facturilor, drămuind fiecare leu astfel încât să nu fie datoare. A fost pusă, însă, în încurcătură, după ce asociaţia de proprietari i-a emis o factură de 19 lei, în loc de 7 lei, deoarece au fost incluse și lucrările făcute la subsolul blocului în care stă.

„Mai bine ar da o lege prin care bătrânii singuri şi neajutoraţi să fie eutanasiaţi. Eu nu mă pot ruga la bunul Dumnezeu să-mi ia viaţa, pentru că el mi-a dat-o”, a spus femeia

Bătrâna primeşte o dată pe lună şi alimente de bază de la Cantina de ajutor social și are noroc cu oamenii sufletești care o mai ajută, după posibilități, cu diverse alimente sau, uneori, cu banii necesari pentru a cumpăra medicamente.

 

Doamne Adela ar vrea tare mult să fie primită într-un cămin de bătrâni, dar știe că ajutorul social nu o ajută în acest sens, și e decisă să-şi doneze garsoniera, dar să aibă siguranţa că va putea sta într-un cămin câte zile i-o mai da Dumnezeu.(Sursa: Libertatea)

download from google play download from apple store