Incertitudine Carrefour la Botoşani

 

Data finalizării lucrărilor la hypermarketul Carrefour din Botoşani reprezintă în continuare o necunoscută.
Deşi luna trecută viceprimarul Cătălin Alexa, anunţa că lucrările vor dura minim 12 luni conform autorizaţiei de construcţie eliberată de municipalitate, ceea ce înseamnă că ianugurarea va avea loc abia la anul, Ziarul Financiar scrie că întregul complex European Retail Park, care cuprinde şi amintitul magazin, va fi inaugurat în luna noiembrie. “Pentru noiembrie prima confirmare vine dinspre Botoşani, unde la jumătatea lunii va fi deschis proiectul European Retail Park, format dintr-un hipermarket Carrefour de 9.500 de metri pătraţi şi o galerie comercială de 5.500 de metri pătraţi cu Domo, New Yorker, Leonardo sau Orsay”, se arată în publicaţia citată. Aceasta nominalizează Botoşani printre cele şapte oraşe din ţară unde până la finele anului vor fi inaugurate complexe comerciale de mare anvergură. Şansele ca hypermarketul să fie într-adevăr deschis până la finele anului sunt însă minime. Încă de mai lucrează la dărâmarea fostei Integrata, iar construcţia propriu-zisă a complexului încă nu a început. (S.B.)