Ada&comp de la Inspectoratul Şcolar trimişi la ore de ministrul Funeriu

 

Cei trei membri ai structurii de conducere din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) vor trebui ca pe lângă atribuţiile pe care le presupun funcţiile pe care le ocupă, să desfăşoare şi activitate la catedră. Cel puţin asta a cerut ministrul educaţiei tuturor inspectorilor generali din ţară. La Botoşani nu pare să se fi produs nici o schimbare deosebită dat fiind faptul că, cei trei generali au ţinut ore şi în anii şcolari precedenţi.
Ada Macovei, Daniel Botezatu şi Horia Negrescu au optat pentru predarea a câte două ore într-o unitate de învăţământ, astfel şefa educaţiei botoşănene are o catedră la Şcoala Generală nr. 11 din municipiu, iar inspectorii şcolari generali adjuncţi la Colegiul Naţional Mihai Eminescu în cazul lui Daniel Botezatu, respectiv Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi în cazul lui Horia Negrescu. „Ni s-a solicitat acest lucru în videoconferinţă, dl. general Negrescu a şi ţinut ieri, la mine la Mihai Eminescu am avut de la 8:00 la 10:00 şi s-a suprapus cu festivităţile. Eu am avut de când sunt în inspectorat în permanenţă. Toţi trei ne-am luat câte două ore, minimul, se putea lua de la două ore la maxim patru ore”, a afirmat Daniel Botezatu, inspector şcolar general IŞJ. Totodată, Daniel Botezatu a mai afirmat că s-a optat pentru minimul de două ore dat fiind faptul că, activitatea derulată în fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean nu le-ar permite predarea unora suplimentare din cauza volumului de muncă care ar fi mult prea încărcat. „Nu îţi convine ca inspector general sau chiar şi ca inspector să ajungi totdeauna la ore, să-ţi iei patru ore care oricum sunt neplătite”, a mai spus Botezatu. (G.E.)