Încă un birou de europarlamentar la Botoşani

 

Botoşani va avea de joi încă un cabinet de europarlamentar. După social-democratul Cătălin Ivan şi liberala Renate Weber, conservatorul Sabin Cutaş îşi va deschide un birou la Botoşani.

Acesta va fiinţa în sediul provizoriu al organizaţiei judeţene a Partidului Conservator din clădirea în care şi-a desfăşurat Primăria activitatea timp de patru ani. Aceasta deoarece, în ciuda demersurilor făcute atît de liderii de la Botoşani, cît şi de conducerea centrală care a trimis o scrisoare municipalităţii, aceasta nu a repartizat un alt spaţiu conservatorilor. „Acolo o să fie, aşa cum este, mic, o să-i facem, de rîs pe cei care nu ne-au dat spaţiu”, ne-a declarat Paul Onişa, preşedintele PC Botoşani. Europarlamentarul va fi prezent astfel joi la etajul IV al imobilului pentru a participa la inaugurarea cabinetului. Iniţiativa deschiderii acestuia aparţine şefului filialei, care, la fel ca şi Cutaş, se trage din localitatea suceveană Zvoriştea.