Încă o fostă fabrică de tradiție la Botoșani a fost DEMOLATĂ, comisarii au aplicat deja amendă – GALERIE FOTO

În trecut era una dintre clădirile emblematice ale județului, iar produsele care erau confecționate din sticlă sau ceramică erau trimise spre export, inclusiv în America.

 

A „murit” și Porțelanul

 

Din „Porțelanul” Dorohoi, o companie care a avut câteva mii de angajați a rămas doar un schelet de clădiri. Care zilele acestea sunt demolate și dispare astfel orice urmă a porțelanului din cel de-al doilea municipiu al județului.  

 

„Porțelanul” Dorohoi a aparținut la un moment dat omului de afaceri gălățean Cătălin Chelu, unul dintre cei mai controversați români din ”Top 300”. Acesta a încetat din viață în 2014, tocmai în Iordania, acolo unde se refugiase după ce în România fusese condamnat la șase ani de închisoare pentru încercarea de mituire a unui înalt oficial din MAI.

 

Ulterior proprietatea a fost achiziționată de un dorohoian, cel care a început demolarea fostei fabrici. Nu a obținut se pare toate avizele necesare, fiind astfel sesizați reprezentanții Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu.

 

 

„În urma acțiunilor de inspecție și control pe un amplasamentul situat în municipiul Dorohoi comisarii de mediu au constatat că operatorul economic nu a fost notificat Agenția pentru Protectia Mediului Botosani cu privire la schimbarea titularului amplasamentului, nu a solicitat și nu a obținut acte de reglementare emise de Agentia pentru Protectia Mediului Botosani, conform prevederilor legale, pentru desființarea parțială a clădirilor înscrise în cartea funciară”,

Cristina Kashyap, comisar șef Garda de Mediu Botoșani

 

Amendă pentru demolare

 

Comisarii de mediu susțin că operatorul economic care a început demolarea nu deținea o evidență a deșeurilor generate pe amplasament, respectiv deșeuri din beton, de fier, de policarbonat și de sticlă și nici contracte de valorificare a acestora.

 

Pentru neconformitățile constatate s-au stabilit în sarcina operatorului economic patru măsuri cu termen, în vederea remedierii acestora, iar la termenul scadent se va transmite la sediul Gărzii de Mediu dovada realizării măsurilor impuse.

 

S-au aplicat două sancțiuni principale: o amendă de 30.000 lei pentru că nu a solicitat şi  nu a obţinut acte de reglementare, conform prevederilor legale și un avertisment pentru  faptul că în termen de 60 de zile de la data semnării/emiterii documentului care atestă schimbarea titularului activităţii nu a transmit în scris autorităţii competente pentru protecţia mediului obligaţiile asumate privind protecţia mediului, printr-un document certificat pentru conformitate cu originalul.