În biserică s-a cântat ”Deșteaptă-te, române!”: Fără să aibă textul în față, au cântat cu sufletul

Manifestările dedicate Zilei Naționale a României organizate de Prefectură și Garnizoana Botoșani în Centrul Istoric au început cu intonarea Imnului de Stat și au continuat cu o slujbă oficiată de 18 preoți conduși de părintele protopop.

 

La finalul serviciului religios, preotul de la Biserica Sfântul Ilie s-a adresat celor aproximativ 1.000 de botoșăneni prezenți în Piața 1 Decembrie 1918.


”Ne-am rugat pentru poporul român, ne-am rugat pentru țara noastră, pentru înaintașii noștri, dar și pentru copiii noștri și generațiile care vin. Vă mărturisesc că în biserică am ascultat credincioșii prezenți cântând imnul țării noastre. Din toată inima lor, fără să aibă textul în față, au cântat cu sufletul. Impresionant...”,


Lucian Leonte, preot protopop.


Înalta față bisericească și-a exprimat admirația și pentru modul în care Grupul Coral al Capelei Militare Botoșani a cântat ”Deșteaptă-te, române!” Apoi a făcut un apel la unitate.


”Trebuie să ne cinstim istoria, evenimentele ei, dar în același timp să căutăm această unitate pentru ca să realizăm această cinstire. Altfel, vom cinsti fiecare în felul lui. Iar unitatea cinstirii de neam și de țară și de sărbători a fost înaintea noastră și va fi și după noi pentru că izvorul ei este Dumnezeu. Noi trebuie să fim strânși laolaltă, cei care avem opinii politice diferite, avem preferințe economice diferite, avem poziții sociale și publice diferite, avem atâtea lucruri care ne despart. Este greu să se realizeze o altfel de unitate decât cea profundă, cea interioară, cea lăuntrică”,


Lucian Leonte, preot protopop.


În consecință, a rugat fiecare român să caute, măcar o clipă pe zi, în adâncimea sufletului și să unească în mod real cu istoria, cu viitorul și cu țara.


”Să ne trăiască sfânta noastră Românie în veci!” a urat în final.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store