Îmbulzeală și coadă de sute de botoșăneni la tradiționalele fasole cu cârnați – GALERIE FOTO & VIDEO

Poliția Locală a fost cea care s-a ocupat de buna rânduială organizatorică la împărțirea celor 1.000 de porții de fasole cu cârnați. Și câte un pahar de vin fiert, mai puțin copiilor.

 

Primăria a susținut financiar acest demers pentru care s-au achiziționat impresionante cantități de produse, respectiv 200 kg fasole, 100 kg cârnați, câte 50 kg morcov și ceapă și 20 kg țelină.

 

Bucătăresele de la Cantina de Ajutor Social au petrecut noaptea trecută la datorie pentru a găti românește de Ziua Națională a României, la Botoșani.

 

P lângă bucate au fiert și 60 de litri de vin pe care l-au oferit cald, în pahare de plastic.

 

Directorul Direcției de Asistență Socială (DAS) s-a ocupat ca niciun botoșănean să nu plece nemulțumit din Centrul Istoric.

 

„La mulți ani și să auzim numai de bine”, le-a transmis botoșănenilor, Dorin Burlacu.

 

Oamenii au prins rând la coadă preferând să „sacrifice” parada Gărzii de Onoare. S-au împins pentru a ajunge cât mai repede în față însă datorită mai ales mirosului îmbietor care ațâța papilele tuturor celor care se aflau în apropiere.

 

Față de anii trecuți, organizatorii s-au gândit și au adus mese cu bănci din lemn pentru ca oamenii să își servească fasolea cu cârnați în mod civilizat.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store