În atenția celor cu pensii sub 2000 de lei, Guvernul a CONFIRMAT: Urmează să primească…

  Sunt vizate peste două milioane de adrese din România.

 

Vești importante pentru toți pensionarii care au venituri de până în 2000 de lei și beneficiază de sprijinul financiar de la stat pentru plata facturilor.

 

Potrivit unui comunicat transmis joi de Guvern, un număr de 2.147.325 locuri de consum eligibile pentru acordarea sprijinului pentru plata facturilor la energie de către persoanele vulnerabile a fost identificat până la începutul lunii martie.

 

Nota de informare de care Guvernul a luat act include o analiză a situaţiei la zi privind ajutorul financiar de 1.400 de lei, acordat în două tranşe în acest an, pentru plata facturilor la energie de către persoanele vulnerabile.

 

De acest sprijin beneficiează și pensionarii care au venituri de până în 2000 de lei.

 

„Astfel, până la începutul lunii martie, s-a identificat un număr de 2.147.325 locuri de consum eligibile. Pentru tranşa 1, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a emis şi alimentat conturile aferente cardurilor de energie pentru 1.789.271 locuri de consum în luna februarie. Lista cu beneficiarii eligibili a fost actualizată şi 358.054 urmează să primească carduri de energie în prima parte a lunii martie”, se arată în comunicatul transmis de Guvern.

 

Mai mult, Guvernul a precizat că pentru prima tranşă de 700 de lei s-au efectuat peste 270.000 de plăţi prin mandat poştal, în valoare de peste 85 milioane lei şi s-au procesat peste 4.000 de plăţi online, în valoarea de circa 1,7 milioane de lei.