Mașini RIDICATE de pe mai multe străzi din municipiul Botoșani

Polițiștii locali au desfășurat activități de responsabilizare a conducătorilor de autovehicule, care opresc, parchează/staționează necorespunzător pe domeniul public.

 

În ziua de 3 octombrie 2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 155/2010 – Legea poliției locale, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere, au desfășurat activități pentru verificarea respectării prevederilor legale ale Ordonanței de Urgență (O.U.G.) nr. 195/2002- privind circulația pe drumurile publice.

 

Raportat la prevederile legale în domeniul circulației rutiere, polițiștii locali au acționat (în baza analizei situației operative) pentru înlăturarea principalelor cauze generatoare de blocaje rutiere, descoperirea și sancționarea fermă a faptelor de încălcare a actelor normative.

 

Astfel au fost desfășurate activități de responsabilizare a conducătorilor de autovehicule, care opresc, parchează/staționează necorespunzător pe domeniul public, în special în zona unităților de învățământ (străzile Prieteniei și Dimitrie Rallet), fiind aplicate un număr de 22 sancțiuni contravenționale cu amendă în cuantum de 2.810 lei dar și 27 puncte de penalizare.

 

Deoarece autoturismele staționau neregulamentar, în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă” unele dintre acestea blocând traficul auto, polițiștii locali au dispus măsura tehnico - administrativă de ridicare a autovehiculului pentru șase mașini staționate neregulamentar pe străzile: Prieteniei, Dimitrie Rallet, Primăverii și intersecția Mihail Kogălniceanu cu Viilor.