Pe ce au cheltuit Bordea și Nelu Cortea cei 30.000 de euro câștigați la America Express

Nelu Cortea și Cătălin Bordea au participat, anul trecut, la America Express. Cei doi comedianți au reușit să se califice în ultima etapă a show-ului de la Antena 1 și, în cele din urmă, să câștige marele premiu de 30.000 de euro.

 

Competiție câștigată de cei doi comedianți

 

În anul 2023, telespectatorii au avut ocazia să urmărească alte echipe în competiția de la Antena 1. Atunci, printre acestea s-a numărat și echipa formată din Nelu Cortea și Cătălin Bordea. America Express – Drumul Aurului a fost o adevărată provocare pentru toți concurenții și, în cele din urmă, competiția a fost câștigată de cei doi comedianți. Premiul pus în joc a fost de 30.000 de euro, precum și în sezonul curent, însă participanții care reușesc să îl câștige primesc o sumă cu câteva mii de euro mai mică, după ce sunt plătite taxele către stat, scrie gandul.ro.

 

După ce au îndeplinit misiunile și s-au luptat pentru marele premiu cu o altă echipă – Andreea Bălan și Andreea Antonescu – cei doi comedianți au ajuns primii la careul final. 

 

Atunci, au fost desemnați marii câștigători ai ediției Drumul Aurului. Pe lângă premiu, cei doi comedianți au mai câștigat, atunci, patru amulete (fiecare câte 1.000 de euro, deci, în total, 4.000 de euro).

 

S-ar mai adăuga și sumele primite în urma participării în show, în funcție de remunerația negociată contractual.

 

Utilizați în scop profesional

 

Banii câștigați la America Express au fost utilizați în scop profesional, aspect precizat de cei doi foști concurenți. Pe lângă podcastul pe care îl moderează împreună, au investit în aparatură și decor. De altfel, cei doi comedianți au câștigat notorietate, astfel că, acum, prezintă show-ul Podcastito Express, în care comentează ce se întâmplă la Asia Express 2024. Vezi AICI echipa care ar putea ajunge în marea finală, în acest sezon, și care are șanse să câștige premiul de 30.000 de euro.

 

Oameni buni, ne-am întors, după mult timp, am discutat mult despre asta, dacă să o facem, dacă să n-o facem, ideea e că ne-au căutat oameni să ne sponsorizeze, n-am vrut pentru că nu vrem să ne modifice stilul, vrem să fim liberi”, a spus Nelu Cortea.

 

La noi s-a schimbat, practic, decorul. Noi am crescut un pic și după America Express și după popularitatea asta. În ce am băgat banii din premiu? Iată!”, a dezvăluit la rândul său Cătălin Bordea în podcastul „Colegi de cameră”.

 

O competiție dură

 

Emoțiile au fost la fiecare pas, iar dorul de casă și-a spus cuvântul în fiecare ediție a emisiunii. America Express – acum, Asia Express – relevă experiențe la care puțini s-ar fi gândit, iar participanții sunt nevoiți să îndure condiții dificile, dar și misiuni contracronometru. 

 

De altfel, participanții ies din zona de confort și trăiesc o altă realitate și descoperă noi culturi, oameni și povești. În cele din urmă, o singură echipă reușește să ajungă la careul final.