Impact puternic Mercedes – taxi Renault pe Calea Națională, o familie întreagă a ajuns la spital – VIDEO & GALERIE FOTO

Două mașini s-au izbit vineri după-amiază pe Calea Națională, în apropiere de Lidl, iar în urma accidentului o familie întreagă a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.

 

Conducătorul auto aflat într-un Renault Megane echipat pentru taximetrie se afla în stația de lângă biserică, foarte în spate însă.


A primit o comandă și a încercat să întoarcă undeva în zona stradelei care traversează spațiul verde dintre Calea Națională și bulevardul Mihai Eminescu, acolo unde nu există separatoare de sens, pentru a pleca spre zona industrială.


Un conducător auto ar fi oprit pentru a-i oferi timpul necesar ca să execute manevra, numai că de pe a doua bandă a venit un Mercedes care a izbit în plin taxiul.


Șoferul din mașina nemțească susținea că a trecut pe verde la semafor și că, mascat fiind de automobilul care oprise ca să întoarcă taxiul, nu l-a observat.


Contactul pare să fi fost destul de puternic întrucât la fața locului a intervenit un echipaj SMURD.


Șoferul din Renaulte nu a fost rănit. În schimb, în Mercedes se aflau conducătorul auto, soția sa și fetița lor, iar aceasta din urmă a suferit un atac de panică.


A fost preluată de SMURD cu tot cu mama sa. La câteva minute după producerea evenimentului rutier, șoferul din Mercedes a acuzat dureri în piept astfel încât a fost chemată o nouă ambulanță, care l-a preluat și transportat la spital.


SOS Savencu a intervenit la fața locului ridicând pe o platformă Mercedesul, care era avariat în partea frontală.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store