Imaginea emoționantă cu un colonel care a descoperit credința: Pentru troiță am tăiat doi nuci și i-am spus meșterului exact cum să o facă

Colonelul va fi înmormântat miercuri, în Ibănești, acolo unde își dorm somnul de veci și părinții săi.

 

Vestea tristă a începutului de an 2022 a fost trecerea la cele veșnice a colonelului (r) Ioan Suhăreanu, fost comandant al Școlii Militare de Ofițeri Activi ”Nicolae Bălcescu" din Sibiu.

 

Născut la Ibănești, județul Botoșani, Ioan Suhăreanu a fost și comandant al Regimentului 29 Infanterie din Dorohoi.

 

Preotul din Dorohoi Theodor Ciurariu a readus în atenţia publică o imagine emoționantă: un colonel în vârstă, într-o ținută militară impecabilă, salutând cu o condescendență pe care doar ostașii adevărați o pot face, imagine care a stârnit multă emoție.

 

”Multă emoție au stârnit cele câteva poze în care un ostaș cu ținută impecabilă salută cu tot respectul și demnitatea unui cadru militar o troiță”,

pr. Theodor Ciurariu

 

”Am onoarea să vă salut”, asta era o formulă des repetată de domnul Colonel.

 

”Și mie mi-a spus-o de foarte multe ori când ne întâlneam... ”Am onoarea să vă salut, Părinte”. Până să-l cunosc mai bine, chiar eram pus ”în dificultate” gândind cum poate un așa mare om, fost Comandant de batalion și ulterior Comandantul regimentului 29 infanterie din Dorohoi să-l salute pe un preot mult mai tânăr decât el!”,

pr. Theodor Ciurariu

 

”Armata și Credința în Dumnezeu – iată cele două valori fără de care noi nu am avea niciun sens”.

 

”Atunci când m-au pozat, veneam de la evenimentele dedicate eroilor, în ziua Înălțării”

 

Despre fotografiile în care salută cu mult respect o troiță, aflată pe ulița unui sat din comuna Botoșani, colonelul Suhăreanu povestea zâmbind:

”Eu am împlinit 70 de ani și m-am retras de ceva vreme la casa părintească din Ibănesti. Am citit toate cărțile despre părintele Arsenie Boca și am știut că a fost un mare Sfânt al țării noastre, al lumii. Am căpătat respectul cuvenit și am vrut să îi închin o troiță. Pentru noi, Armata Română, credința este de neclintit. Fără credință, fără cruce, izbândă pe front nu există. Este un cântec vechi, care spune că ostașul sărută pe front crucea și spune ”Doamne, ajută-ne”. Atunci, când m-au pozat, veneam de la Ziua Eroilor, de la ”Înălțare”. Am salutat, așa cum fac zi de zi. Cu toată dragostea și respectul. M-am bucurat să văd că le-a plăcut oamenilor asocierea dintre un cadru militar și Credință, dar si că persoane precum domnul Vasile Arhire de la TVR Iași, un om de excepție, au dat comentarii frumoase la adresa mea. Pentru troiță am tăiat doi nuci și i-am spus meșterului exact cum să o facă. A fost forma mea de respect, de prețuire față de credința noastră, față de părintele Arsenie Boca”.

 

 

”Miercuri îl vom depune în glia strămoșească în așteptarea Învierii alături de părinții săi din comuna natală Ibănești, județul Botoșani. Dumnezeu să te ierte, domnule Comandant!”,

pr. Theodor Ciurariu

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store