Iftime, șocat de promisiunile electorale sfidătoare pentru sărăcia Botoșanilor: Județul este în colaps / Sunt locuri în care Botoșaniul arată la fel ca în 1965VIDEO 

Realizat la comanda Partidul Național Liberal - filiala Botoșani. Cod mandatar financiar 21240015.

 

La jumătatea campaniei electorale, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean a organizat prima întâlnire cu presa. Valeriu Iftime a trecut în revistă marile probleme din Botoșani și s-a arătat mirat că social-democrații care îl conduc de opt ani îndrăznesc să mai vină cu promisiuni electorale.

 

Marile probleme

 


Iată principalele puncte atinse de președintele PNL Botoșani: 


-    Alimentarea cu apă – SC Nova Apaserv SA a pierdut proiectul european de 260 de milioane euro pentru extinderea rețelei. Primăriile investesc haotic în rețele de apă și canalizare, sparg drumurile abia modernizate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, fără să aibă o sursă de apă pentru sistemele create. A dat ca exemplu comuna Vlăsinești în care locuiește Lucian Trufin, pretendentul PSD la președinția CJ, unde s-ar întâmpla exact lucrul acesta.

 

-    Spitalul Județean – Din cauza modului în care s-au făcut angajările și care s-a lăsat un cu dosar de proporții la DNA, ”Mavromati” se confruntă cu o criză de medici. Secția Exterioară Darabani nu are medic, iar Secția Exterioară Săveni are numai trei medici.

 

-    Rețeaua de gaz inexistentă în nordul și estul județului, orașele Darabani, Săveni și Ștefănești de dispun de alimentări cu gaz, lucru care se răsfrânge dramatic asupra dezvoltării acestei zone a județului.

 

-    Exodul minților – 9 din 10 tineri pleacă din Botoșani.


-    Lipsa unui parc industrial cu toate utilitățile.

 

 

Concluzia?

 

 

Valeriu Iftime, candidat PNL la președinția CJ.

”Județul Botoșani este în colaps. Între ce vorbim că o să facem și ce este astăzi în Botoșani, e o discrepanță uriașă (...). Botoșani este în colaps, vă rog să mă credeți. Sunt locuri în care Botoșaniul arată la fel ca în 1965 (...). Sunt niște chestiuni oripilante, să spui că tu faci trei spitale, dar tu să nu ai apă?! (...). Sunt piețe în Botoșani unde oamenii pun brânza pe jos. Iar celor care vând haine tu le spui de e-factura?! (...). Când spun colaps, cuvântul pare ușor”.

 

A adăugat că în 2024 la Botoșani lucrurile esențiale încă nu s-au făcut.