Iftime și vechiul lui ”amic” – Mitică iar în fotbal? – Hai, să fim serioși :))

Finanțatorul FC Botoșani, Valeriu Iftime, a făcut o caracterizare inedită a revenirilor lui Dumitru Dragomir în Liga 1, ca președinte la FC Voluntari, și a fostului secretar general al FRF Adalbert Kassai, ca președinte executiv al ilfovenilor.

 

"Acestea sunt ca venirea lui Paul Niculescu Mizil şi a lui Postelnicu la conducerea Securităţii. Haideţi să fim serioşi. Fără îndoială că ei trebuie să fie respectaţi pentru vârstă. Ei sunt spectaculoşi. E pitoresc să-l vezi pe Mitică Dragomir, cu ochii lui mari, cum povesteşte de fotbal, dar ne face deservicii” – Valeriu Iftime, președinte FC Botoșani.

Oficialul botoșănean este de părere că fotbalul are nevoie de un suflu nou și că Dragomir nu mai are de mult un cuvânt de spus în domeniu.

”Fotbalul are nevoie de tinereţe, de cu totul altceva. Din păcate se întâmplă ce se întâmplă. Acolo la Voluntari e primarul care are o Academie şi care încearcă să facă lucruri măreţe, gen Academia Hagi, şi l-a chemat pe Dragomir să pună lucrurile la punct. Asta cred că e, nimic mai mult. Nu cred eu că va mai sta cineva drepţi în faţa lui Mitică", a declarat Valeriu Iftime pentru gsp.ro.