EL s-a trezit să dea lecții coloneilor și-a venit cu o idee năstrușnică pentru cetățeni

O nouă comisie de dialog social, tema – siguranța cetățenilor, unii participanți au citit a „n” oară un bilanț al activităților de anul trecut. Cifre așezate frumos pe hârtie din care reiese faptul că la Botoșani gradul de infracționalitate se menține aproximativ în aceiași parametri, anul trecut înregistrând chiar o ușoară scădere, la partea de furturi.

 

La Prefectură, șefii structurilor deconcentrate Ministerului Afacerilor Interne (MAI) s-au întâlnit pentru prezentarea acestor bilanțuri specifice începutului de an, după care ceilalți participanți au luat cuvântul.

Primul, sindicalistul Radu Fegher care a preluat ștafeta de la Ștefan Țarcă. Pe un ton atotștiutor a dorit să întrebe ceva anume însă după expresia șefului din IPJ Botoșani, întrebarea nu a fost înțeleasă.

”Am avut câteva procente de creștere a activității infracționale, ne-ați prezentat acolo și câteva activități dar nu ne-ați spus: s-a eficientizat, exemplu, creșterea furturilor și ați spus că s-a pus personal civil ș.a.m.d. Se observă o scădere în urma acțiunilor pe care le-ați făcut?” – Radu Fegher, președinte CNSLR Frăția.

A continuat, în contextul unui apel lansat de prefect care a cerut o colaborare interinstituțională: ”Referitor la acea colaborare pe care o apreciați și dv. și dl. prefect și toți ceilalți. Ați avut solicitări de fonduri pentru a crește numărul camerelor din oraș pentru a putea preîntâmpina numărul de furturi?”.

 

După care, a povestit un episod la care a fost martor lângă Casa de Cultură a Sindicatelor, însă a fost ușor ironizat de cei de la masă.

 

Radu Fegher : Un tânăr căuta în traista unei femei, era o fătucă la 3 metri stătea de 6.
Cristian Achiței: ”Dar ați sesizat fapta? V-ați dat jos din mașină? Sau i-ați lăsat în pace”
Radu Fegher : Nu. S-au oprit dar m-am uitat stânga – dreapta să văd și eu pe cineva să mă ajute”.
Cristian Achiței : Dar era așa de periculos?
Voce de la masă: Daaaa, mai ales fata…
Cristian Achiței : Noi avem așa un stil de a nu ne implica….
Radu Fegher : Mulți, știți că nu reclamă că după aia sunt purtați pe drumuri….
 
Sindicalistul nu a renunțat și a ținut să le mai dea un sfat șefilor Poliției sau Jandarmeriei:

”Atenție, sunt tineri, foarte bine îmbrăcați, spilcuiți, adică nu ai nici cele mai mici semne că ar fi…și culmea voia să facă….o să încerc să văd din camera mea din mașină să văd dacă mai am și v-o dau și dv. Deci, eu aș fi dorit mai multe acțiuni, cereri de…poate ne implicăm și noi în acțiuni de genul acesta, trăim în orașul acesta” – Radu Fegher, președinte CNSLR Frăția.

(G.E.)