Iftime după scandalul banilor : Dacă retrogradam, nu mai aveam de unde să le dau salariile

Valeriu Iftime neagă orice posibilă implicare a celor de la FC Botoșani în jocuri de culise în ultimele etape. Patronul moldovenilor anunță că problemele financiare de la echipă nu mai sunt de actualitate, însă echipa a trecut printr-un risc major.

 

"La noi există voinţă şi mai mereu ne-am dominat adversarii, am avut posesie, ocazii, dar nu mereu reuşim s-o băgăm în poartă. Ideea e că noi am jucat fotbal, dar nu mereu ne-a ieşit ceea ce ne-am propus.

 

Astăzi trebuie să arătăm că suntem sportivi, că suntem o echipă. La fel vom face şi în ultima etapă. Nu ne interesează ce nevoi are adversarul, că nu pentru el jucăm, ci pentru noi. Eu sunt sigur că vor apărea discuţii indiferent de rezultat.

 

Singur că au existat întârzieri la salarii, dar jucătorii ştiau, cu ei am stabilit asta şi au fost de acord cu ceea ce le-am spus. La ora asta mai este o lună de neplată. Problema era că dacă retrogram nu mai puteam să le dau salariile, pentru că în Liga 2 eu nu mai am de gând să finanţez, iar clubul ar fi intrat în insolvenţă!

 

Noi am fost singură echipa din play-out cu bani privaţi, iar aşa nu te poţi lupta cu cei care primesc bani de la autorităţi.  Nu cred că acei 5% va salva cu ceva sportul. Noi nu putem să platetim jucătorii cu aceşti bani pentru că este un abuz!”, a declarat Valeriu Iftime la Sport Total FM. (Sursa: Gsp)