Hotărâre la Suceava : Tot lotul valutiştilor LIBER

 

Cei trei botoşăneni reţinuţi săptămâna aceasta pentru schimb nelegal de valută şi eliberaţi după 24 de ore rămân în libertate. Aceasta întrucât Curtea de Apel Suceava a respins recursul înaintat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.
valutisti Botosani liberi
Pentru trei din cei şase puţi sub acuzare, Maricel Ungureanu, Vasile Gheorghiţă şi Petru Matei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a cerut arestarea preventivă. Magistraţii botoşăneni au respins solicitarea, iar procurorii au atacat hotărârea la instanţa superioară din judeţul vecin. Vineri judecătorii de acolo au respins acţiunea introdusă de Parchetul de la Botoşani.
„În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală respinge ca nefondat recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani împotriva încheierii nr. 43 din data de 9.07.2013, ds.3630/40/2013 al Tribunalului Botoşani. În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului”, se arată în hotărârea instanţei.
În acest fel toţi cei şase botoşăneni cercetaţi pentru schimb ilegal de valută şi cămătărie şi care într-o reţea cu suceveni ar fi efectuat tranzacţii nelegale de circa un milion de euro, sunt liberi.
CITEŞTE ŞI:
 Lovitură sub centură: toţi valutiştii eliberaţi de instanţă - LISTA